1aprilie - Ziua internațională a păcălelilor: istoric și tradiții

  • 01 Aprilie 2021 09:03
1aprilie - Ziua internațională a păcălelilor: istoric și tradiții

Tradiția Zilei păcălelilor de 1 aprilie are rădăcini care s-au pierdut în istorie. Unele teorii au la bază introducerea calendarelor Iulian și Gregorian. Din timpuri străvechi, popoare din Europa au celebrat Anul Nou în jurul datei echinocțiului de primăvară. Însă, noile calendare stabileau data de 1 ianuarie ca primă zi a anului. Cei care uitau de schimbare sau respectau vechiul calendar din alte motive au devenit victime ale glumelor sau farselor, conform istoriei prezentate de www.timeanddate.com, informează Agerpres.

Unii istorici consideră că acest obicei este originar din Franța, pornind de la mutarea zilei de Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie, odată cu adoptarea calendarului Gregorian, în secolul al XVI-lea. Cei care au continuat să celebreze Anul Nou pe 1 aprilie în loc de 1 ianuarie erau numiți ''păcăliții de aprilie''. O altă poveste plasează mai exact originile acestei sărbători în Edictul lui Roussillon (1564, Franța), care decreta că prima zi a Anului Nou, sărbătorită până atunci de creștini de Paște, se muta pe 1 ianuarie. Sărbătoarea Paștelui, cu o dată variabilă, se întâmpla să aibă loc adesea în aprilie, astfel că ''păcăliții de aprilie'' au devenit cei care au păstrat tradiția celor două sărbători în această lună, conform www.dictionary.com.

Alte convingeri cu privire la Ziua păcălelilor ar avea referințe biblice. Noe ar fi fost primul ''păcălit de aprilie'', pentru că în ziua de 1 aprilie ar fi trimis din greșeală un porumbel să găsească pământul înainte ca nivelul apei să scadă. O altă istorie spune că această zi marchează data când Iisus a fost trimis de la Pilat din Pont la Irod și înapoi. De altfel, în anumite limbi, expresia veche ''a trimite pe cineva de la Pilat la Irod'' ar însemna ''a se duce de florile mărului'', conform www.timeanddate.com.

Unele legende evidențiază că glumele și farsele din jurul primei zile a lunii aprilie datează din vremea romanilor. Romanii și celții sărbătoreau un festival de glume în perioada echinocțiului de primăvară.

În Marea Britanie și Canada, farsele de Ziua internațională a păcălelilor - ''Fool's Day'' - se fac până la amiază, după acest moment al zilei considerându-se că poartă ghinion să mai faci farse. Oricine uită această regulă devine chiar el ''April Fool''.

În Franța, Belgia, Olanda, Italia și zonele unde se vorbește franceza din Canada și Elveția, tradiția de 1 aprilie este cunoscută ca ''Poisson d'Avril'' (''pește de aprilie'').

În era tehnologiei, în fiecare an, de 1 aprilie, companii mici și mari s-au obișnuit să inunde internetul cu tot felul de anunțuri absurde sau postări cu informații false. Indiferent dacă glumele provocau amuzament sau nu, de obicei erau inofensive. Totuși, în acest an, Ziua păcălelilor survine pe un fond destul de tensionat. Populația, în mare parte aflată acasă, este copleșită în fața calculatorului de valul de dezinformări despre COVID-19, boala provocată de coronavirus.

Spre exemplu, Google, care timp de două decenii a pus la cale tot felul de farse de Ziua păcălelilor (April Fools') și-a anulat anul acestea toate planurile în acest sens, potrivit unor informații publicate de Business Insider. Directorul de marketing al companiei ar fi anunțat angajații că scopul companiei Google în acest moment este să fie de ajutor oamenilor în contextul pandemiei, astfel că glumele de 1 aprilie sunt amânate pentru anul viitor, care cu siguranță va fi mult mai strălucitor. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău