16 responsabili ai portului din Beirut au fost arestați în cazul exploziei uriașe care a devastat capitala Libanului

  • 07 August 2020 08:33
16 responsabili ai portului din Beirut au fost arestați în cazul exploziei uriașe care a devastat capitala Libanului

Cel puțin 16 responsabili ai portului din Beirut și ai autorităților vamale au fost arestați în ancheta privind explozia mortală și devastatoare produsă marți la un depozit în care se aflau stocate de ani de zile tone de azotat de amoniu, a anunțat joi procurorul militar.

Este vorba de „responsabili ai Consiliului de administrație al portului din Beirut și ai administrației vamale, precum și de responsabili pentru lucrările de întreținere și de cei care au efectuat lucrări în hangarul numărul 12”, unde se aflau stocate tone de azotat de amoniu, a precizat procurorul militar Fadi Akiki, într-un comunicat citat de AFP, scrie Agerpres, ciatată de digi24.

Cele două explozii produse marți la Beirut au ucis cel puțin 137 de oameni și au rănit peste 5.000, iar zeci de persoane sunt în continuare date dispărute, a comunicat joi agenției France-Presse Ministerul libanez al Sănătății. Deflagrațiile, declanșate de un incendiu la un depozit de azotat de amoniu, au lăsat fără adăpost 300.000 de locuitori din capitala Libanului. 

În ciuda acestor arestări, Libanul se revoltă tot mai mult împotriva clasei politice, pe care o consideră vinovată pentru explozia distrugătoare de acum trei zile.  Extenuați deja de criza economică dublată de cea medicală, libanezii cer demisia politicienilor de la putere și își revarsă furia asupra lor, pe stradă. 

Pe acest fond, președintele Franței, Emmanuel Macron a fost primit ca un erou salvator. Emmanuel Macron a făcut ceea ce liderii libanezi au omis. A coborât printre oamenii disperați, i-a îmbrățișat și le-a promis ajutor. A cerut, de asemenea și reforme serioase din partea conducerii țării.

„Este o criză politică, morală, economică și financiară, iar prima victimă este poporul libanez. Această vizită este o ocazie pentru un dialog sincer cu liderii politici și instituțiile libaneze. Vom fi aici și nu vă vom lăsa baltă!” - le-a promis libanezilor președintele Franței.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
17,18
Cer fragmentat
Umiditate:52 %
Vint:4,63 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău