16 octombrie, zi neagră pentru Banca de Economii, Banca Socială și Unibank

  • 10 August 2015 11:22
16 octombrie, zi neagră pentru Banca de Economii, Banca Socială și Unibank

16 octombrie este data când cele trei instituții financiare implicate în tranzacții frauduloase, -Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, - vor fi lichidate.

Astăzi, potrivit premierului Valeriu Streleț, Banca Națională urmează să anunțe deschiderea licitației pentru selectarea unui consorțiu de două companii internaționale, care să realizeze ce-a dea doua etapă a investigațiilor începute de Kroll, în ceea ce privește tranzacțiile dubioase la cele trei instituții și recuperarea banilor sustrași ilegal. 

”Toți acești pași trebuie să fie readuși pentru a însănătoși sistemul bancar. Termenul pentru selectarea companiilor internaționale care să realizeze aceste acțiuni este de 30 de zile. Vom alege ceea ce este mai convingător și mai profesionist. Iar faza ulterioară, recuperarea banilor, misiune care revine companiei juridice internaționale, poate dura ani de zile în anumite situații, dar și mai repede. În funcție de complexitatea problemelor și cât departe au fost ascunși banii”, a mai spus Valeriu Streleț.

Amintim că de săptămâna trecută Banca de Economii, Banca Socială și Unibank nu mai deschid depozite noi și nu le mai prelungesc pe cele vechi.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,97
Cer fragmentat
Umiditate:76 %
Vint:7,14 m/s
Sat
23
Sun
20
Mon
20
Tue
21
Wed
23
Arhivă Radio Chișinău