1.500 de morminte noi au fost descoperite lângă Mariupol

  • 07 Noiembrie 2022 10:27
1.500 de morminte noi au fost descoperite lângă Mariupol

Imagini din satelit arată 1.500 de morminte noi săpate într-o zonă de gropi comune lângă orașul Mariupol, scrie digi24.ro.

Peste 1.500 de morminte noi au fost săpate într-un loc cu gropi comune din apropierea orașului Mariupol, din sudul Ucrainei, arată noi imagini din satelit, scrie BBC. Groapa comună de la Starii Krim se află la nord-vest de oraș. Mariupol, un oraș-port aproape de granița cu Rusia, a fost o țintă strategică majoră pentru ruși. De la începutul războiului a fost atacat puternic. Până când a căzut în mâinile rușilor în mai, mii de civili muriseră și o mare parte a orașului fusese distrusă.

Imaginile recente din satelit de la Maxar arată că trei gropi comune de lângă Mariupol, situate la Staryi Krym, Manhush și Vynohradne, au devenit tot mai mari, începând din primăvară. Center for Information Resiliance, cu sediul la Londra, a analizat ultimele imagini surprinse și estimează că groapa cuprinde mai mult de 4.600 de morminte. Centrul nu poate observa, din imagini, câte dintre acestea conțin cadavre, dar martori și oficiali ucraineni susțin că mai multe mii de oameni au fost îngropați la Starii Krim.

Oficialii ucraineni cred acum că cel puțin 25.000 de oameni au fost uciși în luptele de la Mariupol și că 5.000-7.000 dintre ei au murit sub dărâmături după ce casele lor au fost bombardate. Martorii de la Mariupol au declarat pentru BBC că în ultimele luni au văzut autoritățile ruse scoțând cadavre de sub ruinele clădirilor bombardate și ducându-le pentru a fi înmormântate.


Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
7,18
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău