Nu-mi pot închipui o soartă personală separată de soarta țării", scria Regina Maria.

Regina Maria s-a născut pe 29 octombrie 1875, la Eastwell Park în comitatul Kent din Marea Britanie, primind numele de Marie Alexandra Victoria. Era nepoata reginei Victoria, tatăl fiind ducele Alfred de Edinburgh, iar mama, ducesa Marie de Edinburgh, fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Principesa Maria de Edinburgh a copilărit la Eastwell Park, la castelul Windsor, apoi la Clarence House din Londra, petrecând anii formatori și la Coburg în Germania și în Malta.

Copilăria la Curtea regală britanică i-a marcat personalitatea, fiind crescută și educată în spirit victorian. Maria a participat la ceremoniale, a observat regulile care trebuiau respectate cu strictețe de către copiii regali, a învățat arta corespondenței, precum și a jurnalelor care trebuiau să consemneze principale evenimente și persoane întâlnite.

Căsătoria, la numai 17 ani, a Mariei cu Ferdinand, moștenitorul tronului României, născut prinț de Hohenzollern-Sigmaringen - pe 10 ianuarie 1893 -, o aduce într-o țară a Balcanilor, fapt care a nemulțumit-o pe regina Victoria, dar și pe tatăl ei, ducele de Edinburgh, care mai degrabă o vedeau căsătorită în Anglia cu prințul George, devenit mai târziu regele George al V-lea. În noua patrie, România, principesa Maria avea să devină promotoarea curentului Art Nouveau, modelându-și interioarele palatelor și chiar realizând designuri în acest stil. În același timp a promovat stilul arhitectural neo-românesc ca și arta etnografică, ea însăși dând exemplu prin portul inedit al costumelor tradiționale românești.

Maria a fost unul dintre cele mai fotografiate personaje regale, multitudinea cărților poștale, a fotografiilor, gravurilor, a materialelor publicitare au creat din ea un personaj legendar.

Ea a devenit cunoscută în epocă drept principesa artist, regina scriitor, regina infirmieră, dar mai ales regina diplomat. Contribuția sa a fost esențială în susținerea intrării României în Marele Război de partea Antantei. Devenită Regina Maria a României, în 1914, după moartea Regelui Carol I și încoronarea lui Ferdinand, aceasta a fost un sfătuitor de bază al soțului ei, care o consulta în treburile legate de stat.

După intrarea României în Primul Război Mondial, Regina Maria a organizat, printre altele, spitale de campanie pentru tratarea soldaților răniți pe front și mai apoi a bolnavilor de tifos, a înființat un serviciu de ambulanță și a reușit să obțină donații, prin cunoștințele sale din străinătate, pentru ajutorarea militarilor români de pe front. Purtând haine de soră medicală, s-a implicat activ în ajutorarea acestora, cărora le aducea și mici daruri pentru a le alina suferința. În schimb, unii dintre ei nutreau să o vadă "împărăteasa tuturor românilor".

Emoționantă în acest sens este mărturia ei din 30 august/12 septembrie 1916, din "Jurnal de război. 1916-1917", publicat la Editura Humanitas în 2014, într-o ediție îngrijită de istoricul Lucian Boia, și care cuprinde însemnările ei din anii respectivi:

"Toți mă salută cu o bucurie aproape emoționantă, de aceea cred că vizitele mele nu sunt inutile. Le aduc flori, dulciuri, țigări. Cu cei mai grav răniți stau ceva mai mult. Nu se plâng mai deloc. Un lucru mă zguduie mai mult decât aș putea spune și îmi aduce lacrimi în ochi: când îi întreb dacă suferă, îmi spun «Da, sufăr, dar nu contează - fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor», acesta e refrenul etern, fiecare viață măruntă și umilă e gata să-și dea și ultima picătură de sânge, numai să ajung eu «Împărăteasa tuturor românilor.» [...] De ce trebuie să se lase ei uciși ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulți, într-o zi pe care oamenii aceștia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce?", a scris Regina Maria în memoriile ei.

Vizita informală la Paris și Londra din primăvara lui 1919, în perioada Conferinței de Pace, a definit-o ca un "ambasador irezistibil" și decisiv al României, având o serie de întrevederi cu lideri ai conferinței.

Misiunea sa a avut rezultat: Marea Unire și frontierele României Mari au fost recunoscute prin tratatele de la Versailles (28 iunie 1919 - 21 ianuarie 1920), Saint-Germain (10 septembrie 1919) și Trianon (4 iunie 1920).

Pentru atitudinea sa curajoasă din timpul Primului Război Mondial, generalul Constantin Prezan a decorat-o cu medalia de război - Virtutea Militară clasa I, iar contele de Saint Aulaire - Ministrul Franței în România, i-a dăruit Medalia de Aur a Epidemiilor și Crucea de Război (La Croix de Guerre). De atunci, regina Maria a fost numită și "regina soldat".

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand și Maria au fost încoronați regi ai României Mari în fața a zeci de mii de oameni.

Turneele diplomatice din 1924 în fostele state aliate, alături de regele Ferdinand, și vizita acesteia în SUA și Canada din toamna lui 1926 au conturat personalitatea sa charismatică, bucurându-se de o mediatizare internațională deosebită. Interviurile acordate presei de-a lungul timpului, conferințele de presă pe care le organizase, o înfățișau ca pe un talentat diplomat ad-hoc, ea reușind să dea o nouă imagine României, punând-o pe hartă pentru mulți dintre politicienii și jurnaliștii vremii.

În anii 1930 a călătorit, a scris, petrecându-și cea mai mare parte a timpului la reședințele din Balcic, Bran și la Cotroceni. Jurnalele sale consemnează detalii mai puțin știute din viața privată sau oficială, iar imaginea reginei s-a popularizat prin intermediul fotografiilor, cărților poștale, a materialelor publicitare care au făurit din ea un personaj legendar, dar și un martor veridic al istoriei.

După o suferință prelungită, regina Maria moare pe 18 iulie 1938, la Castelul Pelișor din Sinaia. Presa internațională avea să publice cu rapiditate știrea morții charismaticei regine, publicând în engleză, franceză, spaniolă, germană vibrantul mesaj scris de regină, intitulat "Țării Mele și Poporului Meu", ce reprezenta incontestabila realizare a identității sale naționale.

Potrivit ultimei dorințe înscrise în testament, Maria a dorit ca inima să-i fie scoasă din piept. Regina în scrisoarea testamentară îi lăsase ultime îndrumări fiului ei, Regele Carol al II-lea: "Vreau ca după moartea mea, inima să-mi fie scoasă din trup și îngropată în capela Stella Maris. On revient toujours à ces premiers amours, așa că m-am reîntors la mare, unde doresc ca inima mea să fie adusă… la Stella Maris. Am iubit locul pe care l-am creat, locul pe care l-am clădit".

Drumul inimii timp de 77 de ani a reprezentat o hartă a istoriei moderne a României, de la București la Balcic, Bran, din nou la București, iar din 3 noiembrie 2015, pentru că Balcicul nu mai este teritoriul național, s-a decis mutarea acesteia la Sinaia, în camera de aur a castelului Pelișor, acolo unde regina s-a stins din viață.

Sursa:Mediafax.ro