122 de candidați în alegerile din Găgăuzia. E cel mai mic număr de la primul scrutin din 1995
-
03 Septembrie 2021 15:21
În cele 35 de circumscripții constituite pentru alegerile ordinare în Adunarea Populară a Găgăuziei, s-au înregistrat 124 de candidaturi, dintre care doi s-au retras. Este cel mai redus număr de candidați înregistrați după primele alegeri pentru Adunarea Populară, din 1995. Este de remarcat că în alegerile curente s-au înregistrat în calitate de concurenți electorali 24 dintre actualii deputați de la Comrat, adică aproximativ două treimi. Constatările se conțin într-o notă analitică dezvoltată de Asociația ADEPT, despre profilul candidaților înregistrați pentru alegerile din 19 septembrie, transmite IPN.
Alegerile din 19 septembrie sunt pentru Adunarea Populară a Găgăuziei de legislatura a șaptea. Data alegerilor a fost fixată și amânată de două ori. Din această cauză, alegerile se desfășoară cu o întârziere de cel puțin șase luni. Inițial, au fost fixate pentru 4 aprilie, însă mandatul prelungit al Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei expira la 24 martie. Apoi, alegerile fixate pentru ziua de 16 mai au fost amânate din cauza introducerii stării de urgență împotriva COVID-19, pe perioada 1 aprilie-30 mai. Finalmente, data alegerilor a fost fixată conform practicii internaționale, la distanță de aproximativ doua luni de la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
La alegerile pentru Adunarea Populară numărul candidaților independenți, de obicei, concurează cu cel al candidaților partinici. La alegerile curente peste 4/5 din candidați au preferat să se înregistreze în calitate de independenți, ceea ce pune în evidență neîncrederea cetățenilor din unitatea autonomă găgăuză în partidele politice. Mai mult, cetățenii din regiunea respectivă nu s-au lăsat ademeniți de modificarea legii partidelor politice, care a redus substanțial cerințele pentru înregistrarea partidelor, permițând de fapt și înregistrarea partidelor regionale.
În acest scrutin, doar două formațiuni politice și-au înregistrat candidații. Blocul electoral al comuniștilor și socialiștilor, constituit din Partidul Comuniștilor și Partidul Socialiștilor, a înregistrat candidați în 21 de circumscripții electorale din 35. Partidul Acasă Construim Europa a înregistrat candidați în doar două circumscripții electorale. Cel mai mare interes al partidelor politice pentru alegerile Adunarea Populară a Găgăuziei a fost în 2008, când la alegeri au participat 10 partide.
Procentajul candidaților femei a descrescut semnificativ față de scrutinele precedente. Această tendință vine în contradicție cu prevederile Legii cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați. Legea invocată prevede că partidele politice sunt obligate să contribuie la asigurarea egalității de drepturi și de șanse între membrii săi femei și bărbați, respectând o cotă minimă de reprezentare de 40% pentru ambele sexe la reprezentarea femeilor și bărbaților în listele de candidați fără discriminare după criteriul de sex.
Atingerea cotei de 40% de femei candidați este, deocamdată, realizabilă doar odată cu aplicarea sistemului electoral proporțional, atunci când organele electorale înregistrează listele de candidați ale partidelor. În cadrul alegerilor curente 15% dintre candidați sunt femei. Printre candidații independenți doar 14% sunt femei, printre candidații BECS – aproximativ o pătrime.
Criza demografică din Republica Moldova se reflectă și în creșterea vârstei medii a candidaților. În ultimele trei cicluri electorale a crescut semnificativ rata candidaților cu vârsta de peste 50 de ani, de la 31% până la 47%, și a scăzut la fel de semnificativ rata candidaților cu vârsta de până la 35 de ani și, respectiv, până la 50 de ani.
Potrivit ADEPT, campaniile electorale pentru Adunarea Populară sunt mult mai anemice decât cele pentru funcția de guvernator al Găgăuziei. Este un indicator clar că instituția bașcanului și comitetul executiv au o pondere mai mare în administrarea unității autonome Găgăuze. În acest contest este de menționat că statisticile electorale atestă că funcția de deputat în Adunarea Populară nu a servit vreodată drept trambulină pentru accederea în funcția de guvernator. Dintre toți guvernatorii Găgăuziei, după expirarea mandatelor, doar Gheorghii Tabunșcic a încercat să candideze o singură dată pentru funcția de deputat, dar nu a fost ales de către alegători.