12 mineri chinezi au dat un semn de viață la o săptămână de la explozia care i-a îngropat în subteran

  • 18 Ianuarie 2021 14:49
12 mineri chinezi au dat un semn de viață la o săptămână de la explozia care i-a îngropat în subteran

O explozie puternică a avut loc pe 10 ianuarie la o mină din China, afectând calea de ieșire și sistemele de comunicații, iar mulți mineri au rămas blocați în subteran. Acum, responsabilii operațiunii de salvare au anunțat că 12 mineri blocați la aproximativ 600 de metri de ieșire sunt încă în viață. Soarta altor 10 mineri dați dispăruți în urma exploziei rămâne necunoscută, scrie BBC, preluat de Digi24.ro

Presa de stat a relatat că minerii au reușit să trimită salvatorilor un bilet pe care scria "nu vă opriți din încercarea de a ajunge la noi", la șapte zile de la explozie.

Accidentele în minele chineze nu sunt neobișnuite și se produc de multe ori din cauza neaplicării regulilor de siguranță.

Cei 22 de oameni au fost prinși în mina Husan din provincia Shandong (estul Chinei) pe 10 ianuarie, după ce o explozie a zguduit exploatarea care era încă în construcție.

Potrivit presei de stat, salvatorii au aflat că cei 12 trăiesc după ce au coborât frânghii print-un puț îngust și minerii au tras de ele. Apoi au coborât în subteran mâncare, medicamente, hârtie și creioane. Potrivit biletului pe care l-au recuperat, 12 oameni sunt în viață în secțiunea de mijloc a minei, în timp ce soarta celorlalți 10 prinși în subteran este neclară. Totodată, minerii găsiți au cerut mai multe medicamente și au spus că nivelul apelor subterane este destul de ridicat.

Presa chineză a scris că mai multe puțuri de evacuare sunt săpate de salvatori. Accidentul a fost raportat abia la o zi după ce s-a produs, pierzându-se timp prețios. Secretarul local al Partidului Comunist chinez și primarul orașului Yantai au fost înlăturați din funcții.

Accidentele miniere din China sunt deseori legate de neaplicarea sau aplicarea defectuoasă a regulilor de siguranță. În decembrie 2020, 23 de mineri chinezi au murit după o scurgere de monoxid de carbon într-o mină. În luna septembrie, 16 mineri au murit după ce un utilaj a luat foc într-o mină din apropierea orașului Chongqing, degajând niveluri ridicate de monoxid de carbon. În decembrie 2019, o explozie produsă la o mină din provincia Guizhou a ucis cel puțin 14 oameni.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău