103 persoane au fost sancționate pentru nerespectarea regimului de autoizolare la domiciliu în cursul unei săptămâni
-
22 Iulie 2020 17:56
În ultimele șapte zile au fost documentate în total 346 de încălcări, potrivit datelor prezentate în cadrul unui briefing de către secretarul de stat al Ministerului de Interne, Sergiu Golovaci. Dintre acestea, 123 se referă la nerespectarea restricțiilor privind aflarea în locuri publice. Totodată, 103 persoane au fost amendate pentru că nu au respectat regimul de autoizolare la domiciliu.
Cu amenzi s-au ales și cinci agenți economici care activează în zona de agrement Vodul lui Vodă pentru că nu au respectat măsurile de prevenire a răspândirii infecției.
Sergiu Golovaci a mai informat că, în prezent, 71 de angajați ai MAI sunt confirmați pozitiv cu COVID-19. Majoritatea se află în tratament la domiciliu. El a precizat că până acum, în total, 463 de angajați de la interne s-au infectat cu noul coronavirus, iar 392 s-au vindecat și au revenit la muncă.
Și reprezentanții Agenției Național pentru Sănătate Publică au efectuat, pe parcursul acestei săptămâni, verificări la 195 de obiective. Astfel, la 46 dintre acestea au fost constatate abateri ce țin de prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19.
Cele mai frecvente încălcări comise sunt: admiterea supraaglomerării spațiilor, lipsa măștilor de protecție sau purtarea incorectă a acestora, neasigurarea angajaților cu mijloace de protecție individuală.