100 de migranți arestați în cursul nopții, Varșovia spune că nu acceptă pacte încheiate peste capul său cu Lukașenko
-
18 Noiembrie 2021 11:57
Forțele de securitate poloneze au arestat aproximativ 100 de migranți în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera cu Belarus în noaptea de miercuri spre joi, a anunțat Ministerul polonez al Apărării, citat de AFP, citat AGERPRES.
'Un grup de aproape 100 de migranți au fost arestați de către serviciile poloneze', a indicat ministerul, acuzându-i pe militarii belaruși că 'i-au forțat pe migranți să arunce cu pietre asupra soldaților polonezi cu scopul de a le deturna atenția'.
'Tentative de trecere a frontierei au avut loc la câteva sute de metri de acolo', în apropierea localității Dubicze Cerkiewne, a subliniat ministerul.
O înregistrare video difuzată de Ministerul Apărării arată soldați polonezi înconjurând un grup important de migranți ghemuit la sol noaptea într-o pădure lângă un gard de sârmă ghimpată.
Mai multe mii de migranți, în majoritatea originari din Orientul Mijlociu, se află blocați de mai multe zile în condiții de temperaturi aproape de pragul înghețului de-a lungul frontierei poloneze, de partea belarusă a graniței, în speranța de a putea intra pe teritoriul blocului comunitar.
Occidentul acuză Minskul de orchestrarea din vară a acestui aflux, ca răspuns la sancțiunile occidentale împotriva Belarus după reprimarea în 2020 a unei mișcări de contestare a regimului.
Varșovia, precum și alți doi vecini europeni ai Belarusului, Lituania și Letonia, refuză să accepte aceste mii de migranți.
Aleksandr Lukașenko a convenit cu cancelarul Angela Merkel să poarte discuții cu Uniunea Europeană cu privire la criza migranților de la granițele acesteia, a anunțat biroul său miercuri, potrivit dpa.
Acest anunț a intervenit după a doua convorbire telefonică miercuri între Angela Merkel - aflată la final de mandat - și liderul forte de la Minsk.
Inițial, nu a existat niciun fel de confirmare din partea Berlinului cu privire la acest aranjament, în condițiile în care Aleksandr Lukașenko nu este recunoscut de țările din Occident drept președinte legitim al țării după controversatele alegeri prezidențiale din august 2020 și campania de represalii declanșată împotriva celor care au contestat realegerea sa.
Prima convorbire telefonică dintre Merkel și Lukașenko, luni, care a durat aproximativ 50 de minute, a suscitat critici în interiorul și în afara Germaniei.
În același timp, președintele francez Emmanuel Macron a avut o convorbire telefonică cu președintele rus Vladimir Putin, principalul susținător politic al lui Lukașenko.
Într-o reacție, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a avertizat miercuri că Polonia nu va accepta niciun fel de pacte cu Belarus în numele său și fără participarea sa, într-o aluzie la demersurile de mediere întreprinse de Franța și Germania pentru reducerea tensiunilor la frontiera dintre Belarus și Polonia, potrivit agenției de presă EFE și publicației poloneze Wiadomosci.
'Suntem o țară suverană care poate decide și singură. Și ne vom exercita acest drept în orice împrejurare. Nu vom accepta niciun fel de aranjament care se va face - așa cum se spune - peste capul nostru', a afirmat președintele Poloniei, aflat într-o vizită oficială în Muntenegru, insistând că Polonia va recunoaște doar acordurile la care participă reprezentanții săi.
Șeful statului polonez a făcut aceste declarații într-un comentariu la convorbirea sa în aceeași zi cu omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, și la demersurile de mediere ale cancelarului german Angela Merkel cu președintele rus Vladimir Putin și cu liderul belarus Aleksandr Lukașenko cu privire la criza migranților.
Duda a acuzat regimul Lukașenko că încurajează migranții ilegali să treacă granița cu Polonia și a menționat că țara sa are obligația de a proteja intrarea în spațiul Schengen și în Uniunea Europeană.
'Având în vedere obligațiile clare față de Europa, vom păzi granița fără a ceda pentru că vrem să ne îndeplinim angajamentele', a mai subliniat el.