“Curtea a decis in unanimitate ca linia unica de demarcatie maritima ce delimiteaza platoul continental si zonele economice exclusive ale Romaniei si Ucrainei in Marea Neagra, va urma arcul de 12 mile marine din apele teritoriale ale Ucrainei, in jurul Insulei Serpilor pana la intersectia cu linia echidistanta a coastelor adiacente ale Romaniei si Ucrainei” - Acesta a fost anuntul la Haga in 2009 prin care Curtea anunta ca Romania devenea, in baza dreptului international, mai mare cu 9700 de km², o zona bogata in hidrocarburi care maresc independenta energetica a tarii.

Astfel se rezolva si un diferend politic complicat, de mai bine de 40 de ani, care aproape blocase relatiile dintre Romania si Ucraina, notează Radio România Actualități.

Echipa de juristi a Romaniei condusa de Bogdan Aurescu, a obtinut mai mult decat s-a reusit vreodata în toate procesele de delimitare similare în fața Curtii de la Haga.

Pentru Romania a fost si o confirmare a unuia dintre principiile politicii sale externe, respectiv bazarea pe instrumentele dreptului internațional.

Ce înseamnă această Hotărâre pentru România?

În primul rând, înseamnă 9700 km² de platou continental și zonă economică exclusivă ale României și accesul la resursele acestor spații maritime. Dacă nu ar fi existat această Hotărâre, aceste resurse nu ar fi putut fi accesate.

Decizia a înseamnat si soluționarea definitivă a unui diferend politic complicat, care a durat mai bine de 40 de ani (pentru că disputa privind delimitarea maritimă a bazinului de vest al Mării Negre a început în 1967, cu fosta URSS, și a presupus 20 de ani de negocieri cu fosta URSS, 6 ani și 34 de runde de negocieri cu Ucraina și 4 ani, 4 luni și 18 zile de confruntare juridică la CIJ). Este o soluție definitivă, care nu mai poate fi nicicum schimbată sau pusă sub semnul întrebării (nici măcar de modificarea circumstanțelor, de exemplu aceea că ocuparea ilegală a Crimeei face ca o parte a spațiilor maritime ale Ucrainei să fie controlată de facto de Rusia).

Prin decizia finala in proces a fost eliminata aceasta problema complexe de pe agenda politică a celor două state vecine, deci a favorizat nivelarea asperităților din relația româno-ucraineană. Fără soluționarea, în 2009, a acestui dosar, nu ar fi fost posibilă relansarea raporturilor cu Ucraina din perioada 2014-2015, e drept, în contextul conflictului privind Crimeea și estul Ucrainei și al susținerii ferme și principiale de către România a suveranității și integrității sale teritoriale, respectiv a aspirațiilor sale europene. În acest cadru, rezolvarea dosarului delimitării prin recursul la CIJ are și semnificația unui exemplu de soluționare pașnică a diferendelor în regiunea Mării Negre, care nu duce lipsă de conflicte între statele regiunii – conflictul din Ucraina punând și mai mult contrast din acest punct de vedere.

În plus soluția incontestabilă a acestei dispute, a fost adoptată cu unanimitate, în premieră în istoria CIJ, fără opinii separate sau declarații divergente ale judecătorilor, ceea ce indică soliditatea soluției (chiar și judecătorul ad-hoc desemnat de Ucraina a votat în favoarea soluției care a dat României 80% din zona disputată).

Specialiștii în materie de delimitări sunt unanim de acord că acest rezultat reprezintă cel mai mult din ce se putea obține de către România în proces și, în același timp, cel mai mult din ce a obținut o parte în toate procesele de delimitare similare în fața CIJ. Nu există un rezultat mai favorabil unei părți într-un astfel de proces.

Soluția Curtii a fost mult mai bună decât ar fi putut fi obținut prin negocieri bilaterale: cea mai „bună” ofertă de compromis a celeilalte părți a fost făcută în 1987 de către URSS și ar fi dus, în cazul acceptării ei, la alocarea către România și respectiv fosta Uniune Sovietică a unei zone de platou continental și zonă economică exclusivă de câte aproximativ 4000 km² (în timp ce soluția CIJ din 3 februarie 2009 a alocat Ucrainei doar cca. 2500 km²). Astfel, prin Hotărârea din 3 februarie 2009, România a obținut 9700 km², deci de 2 ori și jumătate mai mult decât ce ne propunea fosta Uniune Sovietică.

Rezultatul a fost obținut prin folosirea instrumentelor dreptului internațional, ceea ce confirmă faptul că pentru un stat de talia României, dreptul internațional multiplică exponențial eficiența acțiunii de politică externă pentru atingerea obiectivelor de interes național. De aceea, respectul pentru dreptul internațional trebuie să fie permanent în nucleul esențial al politicii externe a României și în arsenalul său de acțiune diplomatică.

Echipa Romaniei sub conducerea lui Bogdan Aurescu a avut, în compoziția sa cea mai extinsă, la audierile din septembrie 2008, 20 de membri, inclusiv Agentul, care a coordonat toată activitatea ei, de la aspectele organizatorice la cele de elaborare a argumentației pe fond – redactarea documentelor care conțin argumentele ce trebuie depuse în cadrul fazei scrise și selectarea și transmiterea elementelor de probă care sunt anexate documentelor scrise, pregătirea fazei orale și a pledoariilor; acestea sunt deschise de Agent, care pune și concluziile, la finalul lor, cu solicitarea soluției propuse de partea în cauză. Și Agentul, și co-agentul au pledat consistent în timpul audierilor publice din septembrie 2008.

Cele 1713 pagini ale pledoariilor scrise și cele peste 400 de pagini ale celor orale au fost în covârșitoarea lor majoritate redactate de componenta română a Echipei. Așa se explică și costul redus al procedurilor – 630 de mii de euro, în condițiile în care alte state plătesc multe milioane de euro pentru un proces la CIJ. Diferența este dată de costurile foarte mari ale asistenței juridice acordate de specialiștii străini care ajută echipele naționale, atunci când aceștia (și nu experții naționali) fac munca de elaborare a pledoariilor. La suma de 630 de mii de euro, cât a cheltuit statul român în cei 4 ani, 4 luni și 18 zile de proceduri, împărțită la cei 9700 km² câștigați, revin aproape 65 de euro pe kilometru pătrat.

Decizia Curtii de la Haga a reprezentat un succes diplomatic important, un succes al aplicării dreptului internațional și un rezultat care a ridicat profilul României și pe cel al Școlii Române de Drept Internațional. De altfel, Hotărârea din 3 februarie 2009 a devenit un reper important pentru delimitările maritime ulterioare, fiind citată consistent în jurisprudența CIJ și a altor instanțe internaționale, precum și în doctrina dreptului internațional în materie.

Echipa care a gestionat procesul de la CIJ vreme de 4 ani, 4 luni și 18 zile și oamenii care au făcut parte din ea reprezintă cea mai importantă valoare adăugată a acestei experiențe formidabile care a fost procesul de la Haga. Sunt oameni extraordinari care și-au făcut datoria, prin muncă profesionistă și efort onest, oameni nu doar desăvârșiți sub aspect profesional, în care poți avea încredere totală, fără circumstanțieri conjuncturale, dar mai ales cu un profil moral admirabil.

Procesul de la Haga a privit exclusiv delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive ale celor două state în Marea Neagră, iar nu apartenența Insulei Șerpilor la unul sau altul dintre ele. Aceasta pentru că în justiția internațională instanțele nu pot să se pronunțe decât pe soluționarea a ceea ce părțile diferendului cad de acord să rezolve în fața curții în cauză. Or în schimbul de scrisori la nivel de miniștri de externe încheiat în 1997 odată cu Tratatul politic de bază, prin care s-a stabilit posibilitatea soluționării diferendului româno-ucrainean la CIJ, nu a fost convenită și supunerea spre soluționare Curții de la Haga a problemei apartenenței Insulei. În schimbul de scrisori se prevedea doar sesizarea CIJ pentru soluționarea problemei delimitării platoului continental și a zonelor economice exclusive. Mai mult, un alt articol al acelui acord prin schimb de scrisori menționa obligația Ucrainei de a nu amplasa armament ofensiv pe Insula Șerpilor, „care aparține Ucrainei”, deci o recunoaștere explicită a apartenenței acestei formațiuni maritime la statul vecin. Ceea ce s-a dezbătut însă, și România a avut câștig de cauză, a fost rolul Insulei în delimitare, Curtea însușindu-și argumentele României că Insula nu are nicio influență în stabilirea liniei de delimitare.

La audierile din septembrie 2008, Echipa a fost formată, pe lângă Agent – Bogdan Aurescu, din Cosmin Dinescu (co-agent, la acel moment director general pentru afaceri juridice), Călin Fabian (co-agent, ambasadorul român la Haga), Liviu Dumitru, Ioana Preda, Irina Niță, Mirela Pascaru, Catrinel Brumar, Olivia Horvath, Rodica Vasile (din MAE), Eugen Laurian, Octavian Buzatu, Ovidiu Neghiu (cartografi), Mihai German, Gicu Boroși (ANRM), Alain Pellet, James Crawford, Vaughan Lowe (consilierii noștri, ajutați de asistenții lor Daniel Muller și Simon Olleson). Au mai făcut parte din echipă, în faza scrisă a procesului: Iulian Buga (co-agent, ambasadorul român la Haga până în 2008), Ion Gâlea, Alina Orosan, Victor Hrihorciuc (traducătorul de rusă și ucraineană). Efortului lor li se adaugă efortul, implicarea și dedicația multor altor colegi din MAE, MApN, MAI, care au fost implicați pe parcursul negocierilor anterioare procesului.

În faza scrisă, Memoriul României, depusă la CIJ în august 2005, a numărat 256 de pagini de argumentație, în care erau inserate numeroase schițe, hărți, grafice, însoțite de două volume substanțiale de anexe – unul cuprinzând textele originale, celălalt traducerile certificate în limba engleză ale celor 91 de anexe, ambele volume însumând încă 857 de pagini. La acestea se adăuga și un atlas cu 42 de hărți. Replica României, depusă la CIJ în decembrie 2006, a avut 331 de pagini și două volume cu 45 de anexe, în total încă 326 de pagini. În faza orală, Dosarele judecătorilor, pregătite de Echipa României, în câte 36 de exemplare, în fiecare zi a audierilor, pentru a susține cu documente, hărți etc. cele 400 de pagini de pledoarii, au cuprins 200 de documente sau fișe: 147 de documente în primul tur de pledoarii orale și 53 în al doilea. Dintre acestea, au fost 92 de grafice, la care se adăugau extrase de documente și copii sau detalii de hărți. De asemenea, au fost pregătite aproximativ 100 de proiecții, inclusiv de tip dinamic, pentru primul tur, și aproape 70 pentru turul doi, în vederea susținerii vizuale a argumentațiilor.