1 miliard de euro - suma promisă de Germania la conferința donatorilor pentru Siria
-
25 Aprilie 2018 12:56
Germania s-a angajat să suplimenteze cu 1 miliard de euro (1,22 miliarde de dolari) asistența umanitară pentru sirienii rămași în țară și pentru cei care s-au refugiat în state vecine, transmite dpa.
Șeful diplomației germane, Heiko Maas, a făcut acest anunț la sosirea la conferința donatorilor pentru Siria și țări din regiune, organizată marți și miercuri la Bruxelles de Uniunea Europeană și de ONU.
Potrivit Ministerului de Externe de la Berlin, încă 300 milioane de euro ar putea fi acordate în a doua jumătate a anului, după ce guvernul va finaliza viitorul buget.
Germania a acordat deja 4,5 miliarde de euro ca ajutor pentru Siria începând din 2012.
Conferința de la Bruxelles aduce laolaltă delegații de rang înalt din zeci de state și organizații internaționale, și are ca scop mobilizarea de sprijin financiar, dar și revigorarea negocierilor politice de pace.
Șefii unor agenții ONU au lansat marți un apel către statele donatoare să contribuie mai activ la strângerea celor 9 miliarde de dolari necesare în acest an pentru Siria și țările care găzduiesc refugiați sirieni. Până în prezent, au fost primite doar 2,3 miliarde de dolari, au atras ei atenția.
UE și ONU speră că angajamentele din acest an vor depăși cele 6 miliarde de dolari promise la conferința similară din 2017.
Uniunea Europeană și statele sale membre sunt principalii donatori în Siria și în regiune, oferind, de la izbucnirea conflictului, în 2011, peste 10,6 miliarde de euro (13 miliarde de dolari) ca asistență umanitară.
Între timp, șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a declarat că vrea să folosească această ocazie pentru a construi un sprijin politic pentru relansarea negocierilor de pace de la Geneva, menite să pună capăt crizei.
Sursa: Agerpres