1 Decembrie - Ziua Națională a României

  • 01 Decembrie 2021 08:28
1 Decembrie - Ziua Națională a României

La data de 1 Decembrie, începând din 1990, este sărbătorită Ziua Națională a României. În 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia adopta rezoluția Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Parlamentul României a hotărât, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, proclamarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Națională a României. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, potrivit www.cdep.ro.

La 1 Decembrie 1990, Ziua Națională a României a fost sărbătorită atât la Alba Iulia, unde la ceremoniile organizate au participat numeroase oficialități române, cât și la Arcul de Triumf din București unde a fost organizată parada militară. De atunci, în fiecare an, atât în București, cât și în majoritatea orașelor din întreaga țară au loc parade militare și sunt organizate numeroase ceremonii ce cuprind depuneri de coroane, dar și manifestări culturale.

Ziua Națională a României a fost sărbătorită între anii 1866 și 1947, la data de 10 Mai, dată care are o triplă semnificație. La 10 mai 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sosea la București și depunea, în fața Parlamentului, jurământul de credință, fiind proclamat Domnitor al României, sub numele de Carol I. La aceeași dată, în 1877, Carol I promulga Legea pentru desființarea tributului către Înalta Poartă, în urma proclamării Independenței de Stat a României care avusese loc la 9 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaților. La 10 mai 1881, era proclamat Regatul României. În 1947, la 30 decembrie, regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) abdica, în urma presiunilor regimului comunist, și părăsea țara, în ianuarie 1948, împreună cu familia.

Începând cu anul 1948 și până în 1989, anul prăbușirii regimului comunist în România, data de 23 august a fost Ziua Națională a României. La 23 august 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieșea din alianța cu Puterile Axei (Germania, Italia și Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaților (Franța, URSS, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii) și declara război Germaniei naziste și Ungariei horthyste.

La 29 septembrie/12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Național Român întrunit la Oradea a adoptat, în unanimitate, o declarație privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se așeza "printre națiunile libere" (în baza dreptului național ca fiecare națiune să dispună liber de soarta sa), consemnează "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003). În declarația redactată de Vasile Goldiș se sublinia, astfel, necesitatea convocării unei adunări naționale, care să delege organele abilitate "să trateze și să hotărască în treburi care se referă la situația politică a națiunii române". Totodată, se cerea "afirmarea și valorificarea drepturilor ei, nestrămutate și inalienabile, la deplina viață națională". Documentul a fost citit de Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul de la Budapesta, în ședința din 5/18 octombrie 1918.

În acest sens, a fost constituit Consiliul Național Român Central de la Budapesta (mutat, apoi, la Arad), unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum și principiile sale de acțiune. Acesta era format din șase reprezentanți ai Partidului Național Român (Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod și Aurel Vlad) și șase social-democrați (Tiron Albani, Ioan Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu și Baziliu Surdu), notează sursa de mai sus.

O Notă Ultimativă a fost adoptată de Consiliul Național Român Central, la 9/22 noiembrie 1918, prin care cerea guvernului maghiar "puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal și Țara Ungurească". Tratativele între delegația Consiliului Național Român Central, compusă din Ștefan Cicio-Pop, Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Gheorghe Crișan, cărora li s-a adăugat și Iuliu Maniu, și delegația Consiliului Național Maghiar, condusă de Oszkár Jászi, ministrul naționalităților în guvernul condus de Mihaly Karoly, au avut loc la Arad, între 13 și 15 noiembrie. Acestea s-au soldat cu un eșec, deoarece partea maghiară a propus ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ românesc autonom, reprezentat în guvernul maghiar.

În acest context, Consiliul Național Român Central, prin Vasile Goldiș, a declarat că "națiunea română pretinde cu tot dreptul deplina sa independență de stat și nu admite ca acest drept să fie întinat prin rezolvări provizorii". Consiliul Național Român Central a stabilit legături cu forurile politice de la Iași, unde se refugiaseră guvernul român și familia regală, și a trecut la organizarea adunării care să confirme voința de unire a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș.

La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, pe lângă cei 680 de delegați aleși în cele 130 de circumscripții electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului și Sătmarului, în sala Casinei din Alba Iulia, se aflau și reprezentanți ai diferitelor instituții și organizații politice, culturale, profesionale, de învățământ, religioase, militare, de femei, de sindicat, delegați ai Partidului Social Democrat Român, gărzilor naționale și ai societăților studențești, în total 1.228 de delegați. Alți participanți "peste 100.000 de țărani, muncitori și orășeni veniți din toate părțile unde se vorbea românește, de la Iza maramureșeană până la Dunărea bănățeană, din țara Bârsei până la Crișuri" erau adunați pe Câmpul lui Horea, așteptând Rezoluția Adunării, arată lucrările "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003) și "Scurtă istorie a românilor" (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, 1977).

În discursul său, Gheorghe Pop de Băsești, ultimul dintre memorandiști, desemnat președinte al Adunării Naționale, a amintit marile momente ale luptei naționale a românilor, subliniind: "Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit stat românesc". A urmat la cuvânt Vasile Goldiș, care a spus: "Națiunile trebuiesc eliberate. Între aceste națiuni se află și națiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul națiunii române de a fi eliberată îl recunoaște lumea întreagă, îl recunosc acum și dușmanii noștri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în brațele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei națiuni înseamnă: Unirea ei cu Țara Românească".

În continuare, Vasile Goldiș, în finalul discursului său, a dat citire textului Rezoluției Marii Adunări Naționale, care în primul articol decreta unirea tuturor românilor într-un singur stat: "I. Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre." ("Unirea Transilvaniei cu România 1918", Editura Politică, 1978).

Totodată, la propunerea lui Alexandru Vaida-Voevod, Adunarea a aprobat componența Marelui Sfat Național, organism cu caracter legislativ, format din reprezentanți ai diferitelor profesii și categorii sociale. Votată într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, Rezoluția a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare. Prin Decretul-lege nr. 3631 din 11/24 decembrie, publicat în "Monitorul Oficial" nr. 212 din 13/26 decembrie, se consfințea pe plan intern unirea.

După doi ani de refugiu la Iași, la 1 decembrie 1918, regele Ferdinand și regina Maria intrau în București, orașul redevenind capitala României întregite. Câteva luni mai târziu, în mai 1919, regele Ferdinand și regina Maria efectuau pentru prima dată, un lung turneu în Transilvania, în care au fost însoțiți de Iuliu Maniu, președintele Consiliului Dirigent și de alte oficialități. S-au oprit la Brașov, Făgăraș, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Țebea, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistrița, Careii Mari, Baia Mare, Oradea, bucurându-se de o primire călduroasă, adesea entuziastă, se arată în volumul "Istoria Românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I" (vol. II, Editura Enciclopedică, 2004).

La patru ani de la realizarea Actului Unirii, tot la Alba Iulia, avea loc la 15 octombrie 1922, la Catedrala Reîntregirii, solemnitatea încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria. Însemnele Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei au fost adăugate coroanei regale de oțel a regelui Carol I, care amintea de Plevna, fapt ce a simbolizat actul unirii tuturor provinciilor istorice românești sub sceptrul aceluiași monarh.

Unirea Transilvaniei cu România a încheiat procesul de făurire a statului național unitar român, proces început la 24 ianuarie 1859, prin Unirea Moldovei cu Țara Românească, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), continuat prin unirea Dobrogei la 14 noiembrie 1878, după încheierea Războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878, care a marcat cucerirea pe câmpul de luptă a independenței de stat a României, în timpul domniei lui Carol I (domnitor 1866-1881; rege 1881-1914), a Basarabiei în 27 martie 1918 și a Bucovinei în 28 noiembrie 1918, sub regele Ferdinand (1914-1927). 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
19,96
Nori împrăștiați
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Sun
26
Mon
25
Tue
27
Wed
26
Thu
26
Arhivă Radio Chișinău