''Vrem detalii'' despre propunerile pentru Brexit, transmite Regatului Unit un oficial de rang înalt al UE

  • 22 August 2019 14:40
''Vrem detalii'' despre propunerile pentru Brexit, transmite Regatului Unit un oficial de rang înalt al UE

Uniunea Europeană așteaptă propuneri detaliate din partea Londrei privind Brexit-ul, a declarat joi agenției Reuters un oficial european de rang înalt, în contextul eforturilor premierului britanic Boris Johnson de a modifica termenii retragerii Regatului Unit din UE, preluat de Agerpres.

Johnson s-a întâlnit miercuri cu cancelarul german Angela Merkel și urma să aibă întrevederi cu președintele francez Emmanuel Macron, joi, și cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, duminică, cu ocazia summitului G7 de la Biarritz.

"Vrem detalii", a insistat sursa agenției Reuters, sub rezerva anonimatului, precizând că Tusk va fi "în modul ascultare" la discuția cu prim-ministrul britanic.

Anterior, mai mulți șefi de stat și de guvern din țările membre ale UE, precum și înalți oficiali europeni, printre care președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, respinseseră de mai multe ori ideea renegocierii condițiilor pentru Brexit convenite cu predecesoarea lui Johnson, Theresa May. Parlamentul Regatului Unit a votat de trei ori împotriva acordului, iar Johnson insistă că va pune oricum în practică Brexit-ul pe 31 octombrie.

Sursa:Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău