VIDEO | „Violoncellissimo”, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale din România, în concert la Sala cu Orgă

  • 17 Octombrie 2022 17:56
VIDEO | „Violoncellissimo”, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale din România, în concert la Sala cu Orgă

Unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale din România, „Violoncellissimo”, va susține în această seară la Sala cu Orgă din Chișinău, începând cu ora 19.00 un concert de muzică clasică, piese de pe coloane sonore ale mai multor filme celebre, cu valsuri, marșuri și cu lucrări de Beethoven și Mozart în variantă rock. Intrarea la acest concert este liberă, transmite Radio Chișinău.

Ansamblul a ajuns în capitala Rep. Moldova după ce a evoluat pe scena din șase orașe ale României, precum Sinaia, Oradea, Arad, Sibiu, București și Piatra Neamț. Ina Guțu a stat de vorba cu inițiatorul ansamblului ”Violoncellissimo”, Marin Cazacu, directorul general al Filarmonicii ”George Enescu” din București, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București.

„O să surprindem publicul din Chișinău cu un repertoriu care pornește de la muzică clasică  și vom ajunge și la muzica de divertisment, jazz, rock.  Ne adresăm tuturor categoriilor de public pentru toți cei care iubesc muzica. Muzica nu este muzică rea și muzică bună ci depinde foarte mult de cum este interpretată și cum este adusă în fața publicului de către interpreți”, transmite Marin Cazacu.

În cadrul concertului de la Chișinău patru instrumentiști sunt originari din Rep. Moldova.

„Toți membrii Ansablului ”Violoncellissimo” au studiat la Universitatea Națională de Muzică din București cu mine. Ei provin din întreaga Românie, nu sunt doar din București. La acest concert din Chișinău avem patru foști studenți și actuali ai mei care sunt originari din Chișinău. Ne bucurăm enorm pentru că prietenia între muzicienii din Rep. Moldova și România ne-a adus mai aproape în fața muzicii. Ne bucurăm să prezentăm publicului și această creativitate colectivă pe care doar muzica o poate însufleți”, spune Marin Cazacu.

VIDEO | „Violoncellissimo”, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale din România, în concert la Sala cu Orgă

După concertul de la Chișinău, Ansamblul ”Violloncelissimo” urmează să susțină concerte la Bistrița, Cluj-Napoca, Deva și Ploiești.

Marin Cazacu este directorul general al Filarmonicii George Enescu, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în 1998 a fondat cvartetul Cellissimo, prezent pe scenele portugheze în 2013, la CCB (Lisabona) și Casa da Música (Porto). Maestrul Marin Cazacu a cântat alături de Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Jeremy Menuhin și alții. De asemenea, a avut multiple apariții solistice la festivaluri internaționale precum cele de la Berlin, Hong-Kong, Macao, München, Milano, Osaka, Seoul, Tokio.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:3,09 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău