„Târgul Universităților din România”, desfășurat în trei localități din R.Moldova

  • 05 Iulie 2017 14:26
0%
00:00:00
00:00:00

Începând de joi, 6 iulie, în trei orașe din Republica Moldova se va desfășura Târgul Universităților din România. Astfel, cei care vor să-și continue studiile peste Prut sunt așteptați la târgurile ce se vor desfășura la Chișinău, Cahul și la Bălți, pentru a afla mai multe informații. 

Toți cei care doresc să-și continue studiile în România sunt îndemnați să participe la Târgul Universităților românești. Acolo, absolvenții pot afla mai multe informații despre oferta educațională, procesul de admitere, actele de care au nevoie pentru studii.

La târg vor fi mai mulți voluntari ai asociațiilor de basarabeni din România, studenți din principalele centre universitare românești din 18 orașe. Reprezentanții Federației Asociațiilor de Basarabeni din România, care organizează târgul, anunță că admiterea pentru studii în România va începe pe 10 iulie, în marea majoritate a orașelor. Tot ei, spun că în acest an, admiterea vine cu mai multe modificări.

Pentru absolvenții de gimnazii din R. Moldova sunt oferite circa 3000 de locuri la colegii și licee din România.  

„O noutate este că se poate dea la admitere direct în clasa a zece, lucru imposibil în anii trecuți. Elevii care au terminat clasa a noua pot să  meargă direct în clasa a zecea, dacă doresc”, a declarat Liuba Eremia, de la Federația Asociațiilor de Basarabeni din România.

Pe lângă actele care erau necesare în anii precedenți, în acest an, viitorii elevi trebuie să scrie și o declarație privind apartenența la identitatea culturală română.

Pentru cei care vor să facă licența la o facultate din România sunt puse la dispoziție 2808 locuri, dintre care 1393 cu burse, susține președintele FAB, Nicolae Cojocari.

„Marea schimbare este că dosarul nu se mai depune la Chișinău. Poate fi depus personal la universitate, ori prin e-mail, ori prin poștă. S-a mai schimbat și limita de depunere. Pot depune la un număr nelimitat de universități, specialități.”

Mai multe informații despre admiterea la studii liceale, universitare și postuniversitare, vor fi oferite de către membrii Federației Asociațiilor de Basarabeni din România în timpul Târgului Universităților,  pe 6-7 iulie la Chișinău în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt, pe 8 iulie la Bălți, în incinta Teatrului Național „Vasile Alecsandri și pe 9 iulie la Cahul, la Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău