„Sacourile pe noi sau le dăm jos?”. „Trebuie să ne arătăm pectoralii”. Cum au glumit liderii G7, ironizându-l pe Putin
-
26 Iunie 2022 19:54
Liderii G7 au făcut glume, duminică, pe seama imaginii de bărbat dur a lui Vladimir Putin, spunând că poate ar trebui să își dea jos sacourile, relatează The Guardian.
„Sacourile pe noi sau le dăm jos? Ne putem da jos hainele?” a întrebat Boris Johnson în timp ce se așeza la masa din pitorescul castel Elmau din Bavaria, unde cancelarul Olaf Scholz găzduia summitul celor șapte mari economii ale lumii.
Liderii - din Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Statele Unite și, de asemenea, Uniunea Europeană - au meditat la dilemă.
Premierul Canadei, Justin Trudeau, a sugerat „să așteptăm” poza oficială înainte de a se dezbrăca, dar apoi Boris Johnson a spus: „trebuie să arătăm că suntem mai duri decât Putin”.
Afirmația premierului britanic a stârnit râsul celorlalți lideri, iar glumele au continuat pe această temă.
„Vom avea o expunere la pieptul gol”, a spus Trudeau, referindu-se la sesiunea foto din 2009 a lui Putin, în care liderul de la Kremlin apărea la bustul gol călare pe un cal.
„Echitația este cea mai bună”, a replicat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, fără a se pune în discuție problema îmbrăcămintei în sine.
„Trebuie să ne arătăm pectoralii”, a mai spus Johnson.
În cele din urmă, cu sacourile pe ei, după ce pur și simplu au scos cravatele, cei șapte lideri au făcut tradiționala fotografie de familie.