„Să primim Lumina Învierii cu smerenie și cu nădejde”. Mesajul premierului Alexandru Munteanu de Sfintele Paști

  • 12 Aprilie 12:15
„Să primim Lumina Învierii cu smerenie și cu nădejde”. Mesajul premierului Alexandru Munteanu de Sfintele Paști

Premierul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale, în care a subliniat despre liniștea și lumina pe care Paștele le aduce în viața oamenilor. „Paștele vine, de fiecare dată, cu o liniște aparte și cu o lumină care ne aduce mai aproape unii de alții”, a spus șeful Guvernului.

„Paștele vine, de fiecare dată, cu o liniște aparte și cu o lumină care ne aduce mai aproape unii de alții.

Ne amintește ce înseamnă credința, dar și cât de important este să rămânem oameni: cu grijă, cu răbdare, cu inimă. În jurul mesei, în familie, în comunitate, redescoperim lucrurile simple care ne țin împreună și ne dau puterea să mergem mai departe.

Să primim Lumina Învierii cu smerenie și cu nădejde. Să păstrăm această lumină și dincolo de sărbători. În felul în care ne vorbim, în felul în care ne ajutăm și în felul în care alegem să fim.

Vă doresc tuturor pace, sănătate și bucurie!

Hristos a Înviat!”, a transmit șeful Guvernului, Alexandru Munteanu.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
17,74
Nori împrăștiați
Umiditate:78 %
Vint:2,14 m/s
Fri
24
Sat
22
Sun
25
Mon
28
Tue
26
Arhivă Radio Chișinău