„Rusia nu se teme de un război nuclear fiindcă nu crede că America va riposta”: Mesajul tulburător al diplomatului rus care a dezertat în Occident
-
27 Mai 2022 10:46
Boris Bondarev, diplomatul rus care și-a anunțat demisia din ministerul de Externe de la Moscova la începutul săptămânii, afirmă că oficialii ruși nu se tem de perspectiva unui război nuclear fiindcă nu cred că Statele Unite vor riposta unui atac.
Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Puck News diplomatul afirmă că i s-a făcut rău din cauza situației din diplomația rusă și a „tuturor conversațiilor cu colegii mei despre când îi vom lovi odată pe americani sau când vom arunca arme chimice asupra Mariupolului să-i scoatem afară pe naziști”.
„M-am gândit, Dumnezeule. Nu erau niște oameni oarecare care vorbeau despre aceste lucruri. Acești oameni erau specialiști, oameni care știau ce sunt armele nucleare. Știau ce înseamnă asta și cu toate acestea vânturau asta cu atâta ușurință încât era șocant”, relatează Bondarev.
El afirmă că obișnuia să îi întrebe pe colegii săi dacă își dau seama că, dacă Rusia atacă Statele Unite cu o armă nucleară, Washingtonul va riposta cu aceeași monedă și dacă își doresc ca copiii lor să trăiască în ruine radioactive.
„Iar ei îmi răspundeau că americanii nu ar îndrăzni să facă asta, că sunt lași”, a relatat diplomatul, subliniind că este vorba de oameni care au trăit și lucrat în Statele Unite ani de zile și „cu toate acestea, nu înțeleg nimic despre America”.
„Dacă oameni de la nivelul meu spuneau aceste lucruri, atunci vă puteți imagina ce spuneau oficialii mai înalți de la Moscova. Există o probabilitate ridicată că și ei gândesc la fel, că îi putem lovi [pe americani] și ei nu vor riposta”, spune Boris Bondarev.
Afirmațiile sale ar putea explica și de ce televiziunile rusești vântură cu atâta lejeritate perspectiva unui război nuclear, deja o constantă pe micile ecrane din Rusia.
Diplomatul a dezertat din cauza războiului din Ucraina
Aflat la Geneva, Boris Bondarev a anunțat luni că demisionează din ministerul rus de externe, lansând un atac de o duritate fără precedent la adresa superiorilor săi și a conducerii Rusiei.
„În cei peste douăzeci de ani din cariera mea diplomatică am văzut diferite întorsături în politica noastră externă, dar niciodată nu mi-a fost atât de rușine de țara mea ca în data de 24 februarie a acestui an”, și-a început acesta mesajul într-o postare făcută luni pe LinkedIn.
„Cei care au conceput acest război vor doar un lucru - să rămână la putere, să trăiască în palate pompoase fără gust, să navigheze pe iahturi comparabile în tonaj și costuri cu întreaga Flotă Rusă”, mai afirmă diplomatul.
„Ministerul Relațiilor Externe nu este implicat astăzi în diplomație. El răspândește minciuni, incită la ură și război. Diplomații servesc interesele private ale unui cerc restrâns de persoane care n-au nimic de-a face cu nevoile reale ale societății ruse”, a adăugat el.
Bondarev a mai afirmat că războiul declanșat de președintele Vladimir Putin pe 24 februarie este unul nu doar împotriva Ucrainei, ci și împotriva poporului său și „cea mai gravă crimă” împotriva poporului rus.
Mesajul său a fost preluat trunchiat și de unele canale din Rusia, acestea excluzând cele mai acide afirmații ale sale.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat marți că Bondarev „nu mai este cu noi”.