Acestora li s-a adăugat și Mihail Kogălniceanu, care avusese un conflict cu fiul domnitorului. În august 1848 este redactat un program în 36 de puncte, care a fost publicat de Kogălniceanu sub titlul „Dorințele partidei naționale din Moldova” unde se propunea Unirea Moldovei cu Țara Românească:

„Pe lângă aceste radicale instituții, singurele care ne pot regenera patria, apoi partida națională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia bolții, fără care s-ar prăbuși tot edificiul național: aceasta este Unirea Moldovei cu Țara Românească, pe temeiul puncturilor de mai sus, și care se vor putea modifica de către Adunarea Obștească Constituantă a ambelor țări unite; o unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mână au vroit să o săvârșească Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, care și ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Țării Românești, al Moldovei și al Ardealului”.

După ce călătorește prin Austria și Germania, Alecsandri se stabilește la Paris. Din perioada exilului datează poeziile de expresie patriotică: ”Adio Moldovei” și ”Sentinela română”.

În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în toamnă la Paris. Se întoarce în țară în decembrie. În 1853 izbucnește războiul Crimeii între Rusia și Imperiul Otoman, iar în 1856 cu ocazia tratativelor de pace de la Paris s-a pus problema unirii Principatelor Dunărene.

Prin adunările ad-hoc ce urmau să se țină la Iași și București, soarta unificării urma să fie decisă. Pentru însuflețirea generală a populației Vasile Alecsandri scrie și publică pe 14 iunie 1856, în Steaua Dunării, revista lui Mihail Kogălniceanu, poezia „Hora Unirii”, titlul original fiind ”Hora Unirei”.

Această creație, pentru care Alexandru Flechtenmacher a compus muzica, se cântă de fiecare dată pe 24 ianuarie când se aniversează alegerea lui Cuza drept domnitor al Valahiei și înfăptuirea Unirii.

Sursa: Antena Satelor