#postBrexit: "Deal" sau "no deal", o nouă zi decisivă pentru negocieri

  • 13 Decembrie 2020 10:21
#postBrexit:

Uniunea Europeană (UE) și Regatul Unit urmează să se pronunțe duminică cu privire la soarta dificilelor lor negocieri post-Brexit, fie pentru a anunța un eșec cu consecințe grele, fie pentru a estima că un acord este încă posibil, cu numai douăzeci de zile înainte de ruptura definitivă, informează AFP și dpa, preluat de Agerpres.

Niciun scenariu nu poate fi respins, inclusiv anunțarea neașteptată a unui compromis, în așa măsură aceste negocieri tensionate, presărate cu date-limită nerespectate, au abundat în răsturnări de situație după lansarea lor, în martie.

Însă tendința de sâmbătă seara părea negativă. "În situația actuală, oferta UE rămâne inacceptabilă", a estimat o sursă guvernamentală britanică, în timp ce negocierile continuau la Bruxelles și ar putea continua duminică. "Orice acord trebuie să fie echitabilă și să respecte poziția fundamentală conform căreia Regatul Unit va fi o națiune suverană în trei săptămâni", a adăugat această sursă.

Semn al unei escaladări a tensiunilor, Ministerul Apărării al Regatului Unit a anunțat cu o zi înainte de această nouă dată-limită, că nave ale Royal Navy sunt gata să apere zonele naționale de pescuit unde ar putea surveni tensiuni în cazul absenței unui acord.

Pescuitul este una dintre principalele chestiuni asupra cărora Regatul Unit și UE nu reușesc să convină la negocierea unui acord post-Brexit. În timp ce mediul de afaceri este îngrijorat de un posibil ''no deal'', industria britanică a pescuitului l-a atenționat pe premierul Boris Johnson să-și respecte promisiunea principală care a motivat ieșirea din UE, aceea că Regatul Unit ''va prelua înapoi controlul''. Reprezentanții britanici ai acestui sector se împotrivesc menținerii accesului pescarilor europeni în apele britanice, solicitat insistent de țările UE interesate.

Principalele puncte de divergență care împiedică ajungerea la un acord comercial între UE și Regatul Unit sunt regulile privind concurența solicitate de UE (care să nu permită o concurență neloială din partea companiilor britanice), reglementarea diferendelor și accesul pescarilor europeni în apele britanice. Franța a amenințat că s-ar putea opune prin veto unui acord dacă nu va fi menținut acest acces.

În perspectiva absenței unui acord, Comisia Europeană a publicat joi măsuri de urgență în materie de pescuit și transport rutier și aerian care vor fi aplicabile de la 1 ianuarie 2021 dacă până la finalul acestui an nu este convenit niciun acord cu Londra.

Regatul Unit, care a părăsit oficial Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020, va abandona definitiv piața unică și Uniunea Vamală ale UE la 31 decembrie. În cazul absenței unui acord pentru a proteja circa 1 miliard de euro anual proveniți din tarife și cote, viitoarea relație comercială UE-Londra va trebui să fie guvernată doar de regulile Organizației Mondiale a Comerțului.

Continuarea sau nu a discuțiilor ar urma să fie luată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de premierul britanic Boris Johnson, după o discuție telefonică, duminică, în contextul ultimelor negocieri ce ar putea continua în timpul zilei.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:4,12 m/s
Mon
9
Tue
11
Wed
10
Thu
13
Fri
12
Arhivă Radio Chișinău