„Pedagogul anului 2020” | Cine sunt cei nouă învingători care au fost premiați astăzi

  • 05 Octombrie 2020 18:14
„Pedagogul anului 2020” | Cine sunt cei nouă învingători care au fost premiați astăzi

Cei nouă învingători ai Concursului Republican „Pedagogul anului 2020” au fost premiați astăzi, în cadrul Galei Laureaților. Festivitatea, organizată cu ocazia „Zilei Profesionale a Lucrătorilor din Învățământ”, s-a desfășurat în incinta Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Învingătorii au primit un premiu bănesc în valoare de 50 de mii de lei pentru Premiul I, 25 de mii de lei  pentru Premiul II și 15 mii de lei pentru Premiul III. Totodată, laureații au primit gradul didactic următor celui pe care îl dețin sau li s-a confirmat gradul didactic superior.

Premiul I și titlul „Profesorul anului” a fost înmânat Rodicăi Bețișor, profesoară de fizică la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul. Bălți. Premiul II l-a obținut Ion Condrea, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Ion Inculeț” din satul Vorniceni, raionul Strășeni. Premiul III i-a revenit Ninei Toma, profesoară de educație muzicală la Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” din municipiul Chișinău.

Premiul I și titlul „Învățătorul anului” a mers către Olga Balea, învățătoare la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Bălți. Premiul II a fost decernat Danielei Grama, învățătoare la Gimnaziul Hîjdieni, raionul Glodeni, iar premiul III a fost obținut de Natalia Ciubotaru, învățătoare la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din municipiul Chișinău.

De premiul I și titlul „Educatorul anului” s-a învrednicit Larisa Darii, educatoare la Instituția de Educație Timpurie „Licurici” din municipiul Ungheni. Premiul II a mers către Valentina Alexa, educatoare la Instituția de Educație Timpurie nr. 6 „Păpădia” din municipiul. Chișinău, iar premiul III către Oxana Placunova, educatoare la Instituția de Educație Timpurie nr. 34 „Rândunica” din municipiul Bălți.

Ministrul educației, culturii și cercetării, Igor Șarov, a felicitat toți angajații din sistemul educațional, menționând că profesori, deopotrivă cu medicii, sunt eroii zilelor noastre. „Nimic nu e mai responsabil pe lume decât să educi oameni. Acest adevăr îl descoperim abia la vârsta maturității, când conștientizăm că propria noastră devenire – umană și profesională – este rodul muncii generaților de pedagogi (educatori, învățători, profesori) care ne-au călăuzit pașii pe drumul cunoașterii. Discreți, dar perseverenți, pasionați și responsabili, sufletiști și devotați menirii lor ne-au fost alături oferindu-ne din știința lor de carte, dar și de viață”, a spus ministrul.

Concursul republican ,,Pedagogul anului” în anul 2020, etapa republicană a concursului, a fost desfășurată în format online de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în perioada 14 – 30 septembrie. La această etapă au participat 51 cadre didactice la cele trei categorii: „Profesorul anului”, „Învățătorul anului” și „Educatorul anului”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău