Deși sună bine, având conotații pozitive și umanitare, este important să înțelegem că în timp ce Occidentul și chiar Ucraina înclină să vadă în negocierile de pace calea firească de normalizare a relațiilor începută prin încetarea focului, Rusia are o cu totul altă perspectivă asupra acestora. 

Presupusele deschideri de pace ale Kremlinului fac parte din așa-numita „ofensivă de pace” standard a Rusiei, o tactică frecvent utilizată în diplomația și strategia sovietică, la care s-a apelat ori de câte ori, pe fondul unei situații grave, apăreau condiții favorabile Moscovei pentru aducerea negocierilor în prim-plan.

Rușii nu au privit niciodată negocierile de pace cu aceeași bună-credință întâlnită la majoritatea liderilor și diplomaților occidentali. În schimb, obiectivele lor în negocieri au fost întotdeauna duale.

În primul rând, vizează câștigarea și mai mult a încrederii mișcărilor occidentale simpatizante, care sprijină deja poziția rusă. Subminând credibilitatea diplomatică americană și încurajând europenii să valorizeze Moscova, rușii urmăresc obținerea scindării coaliției transatlantice.

În al doilea rând, negocierile de pace sovietice au fost mereu o tactică de stagnare menită să epuizeze Occidentul. Diplomații ruși vor repeta aceleași poziții până la exasperare, vor negocia fiecare aspect semantic din orice text, oricât de clar și decent ar fi acesta, vor manipula timpul și ritmul negocierilor pentru a-și epuiza interlocutorii.

Contextul optim pentru utilizarea tacticii „ofensiva de pace”

Pe măsură ce contraofensiva militară ucraineană din acest an s-a terminat, Statele Unite au intrat într-o perioadă de blocaj legislativ extrem - o situație al cărui rezultat este că membrii Camerei și Senatului au părăsit Washingtonul la sfârșitul săptămânii trecute fără a fi încheiat un acord pentru reînnoirea ajutorului acordat Ucrainei.

Există încă o șansă pentru un acord când Congresul se reunește în ianuarie, dar Kievul este nervos pentru că armata sa rămâne fără armament și muniții suficiente până în februarie. În plus, există zvonuri despre o presupusă dorință în rândul oficialilor germani și americani de a forța Ucraina să ia loc la masa negocierilor.

Acesta este contextul actualei ofensive de pace din Rusia, începută în primăvară, când foști oficiali americani și analiști de politică externă, printre care Richard Haas și Charles Kupchan, au început negocieri „secrete” neoficiale cu reprezentanții guvernului rus.

Informațiile au fost făcute publice în timpul verii. În noiembrie, Haas și Kupchan au scris cel mai recent dintr-o serie de eseuri de negociere în revista Foreign Affairs. Câteva zile mai târziu, Putin a venit cu remarci transmise video la summitul G20, acuzând Ucraina pentru lipsa dorinței de negociere.

Între timp, mass-media rusă controlată de stat exploatează aparentele disensiuni dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și comandantul șef al Forțelor Armate Ucrainene, Valeri Zalujnîi, profitând de ocazie pentru a-l portretiza pe Zelenski, simbolul sfidării în fața agresiunii ruse, ca fiind ultima rezistență împotriva negocierilor de pace.

Pentru a se înțelege mai bine ce înseamnă pentru Kremlinul actual negocierile de pace, trebuie reamintit că rușii, cu 100.000 de militari masați în jurul Ucrainei chiar înainte de invazia la scară largă, au cerut „negocieri” care echivalau cu predarea suveranității Ucrainei de către SUA și anularea extinderii NATO din perioada Războiului Rece.

Câteva luni mai târziu, după începerea invaziei pe scară largă, Rusia și Ucraina au negociat din nou o posibilă soluție pașnică a conflictului, iar Putin a negociat cu președintele francez Emmanuel Macron, însă toată această aparență a servit doar la blocarea susținătorilor Ucrainei în timp ce armatele lui Putin torturau și ucideau în drumul lor spre Kiev.

În general, ori de câte ori rușii au simțit presiuni din partea Occidentului, s-au angajat într-o ofensivă de pace. Când Rusia s-a simțit în siguranță a oprit negocierile, iar pozițiile politice ale Kremlinului nu au fost schimbate.

Dacă a învățat lecțiile din perioada Războiului Rece, Occidentul ar trebui de data asta să lanseze o „contraofensivă de pace” proprie, armonizându-și poziția diplomatică pentru a strica încercările Rusiei de a scinda coaliția occidentală.