n dimineața zilei de 24 februarie 2022, Rusia a atacat Ucraina. Printre cei care au participat la invazie s-a numărat și Pavel Filatiev. Parașutistul în vârstă de 33 de ani a petrecut două luni în prima linie, după care a părăsit armata din motive de sănătate. Acum, Filatiev se opune războiului. A scris o carte numită „ZOV”, în care descrie starea armatei ruse înainte de război și ceea ce s-a întâmplat în primele zile ale invaziei, notează Meduza, cu trimitere la extrasele publicate de proiectul media Povești importante, declarat agent străin în Rusia.

Iată câteva dintre confesiunile lui Filatiev:

Despre armata rusă în ajunul războiului

[În august anul trecut] am decis să mă întorc în armată. Primesc ordin să vin la unitate [în Crimeea]. După 10 zile, mi se dă uniformă, însă doar de vară, nu există bocanci de mărimea potrivită, motiv pentru care mă duc să-mi cumpăr eu.

La mijlocul lunii octombrie, încep să scoată uniforme de demi-sezon și iarnă, dar numai purtate și fără mărimi. Refuz să primesc uniforme purtate care nu se potrivesc, iar din acest motiv începe o agravare a relațiilor cu superiorii. După ce m-am certat compania, mă duc să-mi cumpăr o haină.

Ajungem la locul de [instrucție] sărituri [cu parașuta]. Noaptea erau temperaturi cu minus, mergeam cu camioane KamAZ deschise. Mulți militari erau fără haine călduroase: fie nu primiseră, fie refuzaseră să primească. În decurs de o săptămână, aproximativ 30 de militari din unitatea mea au fost internați la secția de boli infecțioase. Toți fuseseră prezenți la sărituri.

Despre „exercițiile” dinainte de război

La mijlocul lunii februarie, compania mea era la poligonul Starîi Krîm. Am înțeles că se pregătea cu siguranță ceva – au fost aduși acolo toți cei care renunțaseră sau erau bolnavi.

Următoarele zile am mers la poligonul de tragere, unde mi-am luat  mitralieră pentru prima dată. S-a dovedit că automatul meu avea centura ruptă și era ruginit. La prima tragere de noapte, a existat un [cartuș].

Undeva pe 20 februarie, a venit un ordin ca toată lumea să se adune urgent și să se miște  lejer, urma un marș forțat într-o direcție necunoscută. Deja la acel moment, toată lumea era murdară și epuizată. Unii locuiseră aproape o lună la poligon în absența oricăror condiții, nervii tuturor erau întinși, atmosfera devenea din ce în ce mai serioasă și de neînțeles.

Pe 23 februarie a sosit comandantul de divizie și, felicitându-ne festiv, ne-a anunțat că de a doua zi salariul va fi de 69 de dolari pe zi. Era un semn clar că era pe cale să se întâmple ceva serios.

Despre primele zile ale războiului

[24 februarie, m-am trezit pe la 2.00 dimineața [în spatele unui KamAZ], coloana s-a aliniat undeva în pustie, toată lumea a oprit motoarele, a stins farurile. Artileria cu rachete opera la dreapta și la stânga coloanei noastre. Nu puteam înțelege: tragem în ucrainenii care avansează? Poate în NATO? Sau atacăm? Pentru cine este acest bombardament infernal?

Coloana a început să se miște încet. Auzeam focuri de armă și explozii în direcția în care mergeam. Nu era clar încotro, pentru ce și de ce mergeam. Era clar că începuse un adevărat război. [Mai târziu] aflu că [avem] ordin de a merge la Herson. A devenit clar că atacasem Ucraina… Aveam deja răniți și morți. La comandament nu erau comunicații. Comandantul nu înțelege ce se întâmplă.

[28 februarie] Aflu că cineva a lovit o mașină civilă cu un tun de BMD (vehicul blindat). În mașină se aflau o mamă și câțiva copii; doar un copil a supraviețuit.

Atacul asupra Hersonului

Toată pregătirea noastră a fost doar pe hârtie, tehnica noastră era iremediabil depășită. Tactica noastră este în continuare aceeași de pe vremea bunicilor noștri! Cei care intraseră înainte sunt deja distruși. Băieții îmi spun că în brigada lor au mai rămas 50 de oameni.

Începe să se întunece, vine ordinul ca toată lumea să sape. Era foarte frig. Nimeni nu avea saci de dormit, gerul îți pătrundea în oase. Nici măcar nu avem nevoie de inamic, comandamentul ne adusese în asemenea condiții încât cei fără adăpost trăiau mai bine.

[A doua zi] am ajuns la portul Herson. Toată lumea a început să cerceteze clădirile în căutare de hrană, apă, un duș și un loc unde să doarmă; cutare a început să care computere și tot ce a putut găsi de valoare. Nu am făcut excepție: într-un camion stricat, am găsit o pălărie și am luat-o.

Birourile aveau o sufragerie cu bucătărie și frigidere. Noi, ca sălbaticii, am mâncat tot ce era acolo. În cursul nopții am răscolit totul.

Despre întoarcerea din prima linie

Până la jumătatea lunii aprilie, mi s-a format nisip în ochi din cauza focului de artilerie și s-a instalat cheratita. După cinci zile de chin, când ochiul se închisese deja, am fost totuși evacuat. Paramedicul care m-a trimis la evacuare m-a rugat să spun echipei medicale că nu are seringi și calmante.

Am fost aduși într-una dintre barăcile destinate celor care fuseseră externați din spital. [Au fost] o sută de oameni care se întorseseră din război și au luat-o razna din cauza celor trăite. Unul se bâlbâia mult, doi aveau pierderi de memorie, mulți dintre ei au băut din greu, au băut tot ce câștigaseră.

A trebuit să plătesc pentru tratament și să cumpăr medicamente pe cheltuiala mea. Două luni am încercat să obțin tratamentul de la armată, am fost la parchet, am fost la comandament, la șeful spitalului, i-am scris președintelui.

Am scuipat pe tot și am decis să trec prin comisia medicală militară și să plec [din armată] din motive de sănătate. Comandamentul a zis că mă sustrăgeam de la serviciul militar și că trebuiau predate documente la parchet pentru a deschide un dosar penal. Mulți, căzând în plasa unui asemenea spectacol, încearcă să dea înapoi.

Despre starea de spirit din armată

Nu aveam niciun drept moral să atacăm o altă țară, mai ales poporul cel mai apropiat de noi. Când a început totul, știam puțini oameni care credeau în naziști și, în plus, care să vrea să lupte cu Ucraina. Noi nu îi uram și nu i-am considerat dușmani pe ucraineni.

În armată, cei mai mulți sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă acolo, nemulțumiți de guvern și de comandamentul lor, nemulțumiți de Putin și de politica sa, nemulțumiți de ministrul apărării, care nu a servit în armată.

Toți am devenit ostatici ai multor factori și cred că am jucat prea mult. Am început un război teribil. Un război în care orașele sunt distruse și care duce la moartea copiilor, femeilor și bătrânilor.