„Metalferos” are un nou administrator interimar

  • 22 Octombrie 2021 09:07
„Metalferos” are un nou administrator interimar

Andrei Ivancov a fost numit director interimar al SA „Metalferos”, după ce fosta conducere a fost eliberată în baza cererii de demisie. Noul administrator al întreprinderii a fost prezentat colectivului de către șeful Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac.

Directorul APP a declarat că schimbarea era absolut necesară și speră că în cel mai scurt timp societatea pe acțiuni va prospera și va atinge noi performanțe.

Noul director interimar susține că este pregătit și dispus să-și concentreze cunoștințele și întreaga experiență pentru dezvoltarea și reabilitarea numelui întreprinderii.

„Sarcina noastră primordială, reieșind și din legislația în vigoare care presupune liberalizarea pieței metalelor, va fi stabilirea unui nou lanț de comerț”, a menționat în discursul său Andrei Ivancov.

Andrei Ivancov a activat în calitate de director-adjunct al CNA, după care a ocupat funcția de șef de direcție în cadrul APP, a condus Societatea pe Acțiuni RED-Nord și Întreprinderea de Stat NODUL HIDROENERGETIC COSTEȘTI, unde și-a demonstrat calitățile manageriale impecabile, gestionând eficient mijloacele financiare și obținând rezultate economico-financiare înalte, cu un profit net de 24.5 milioane lei pentru anul 2020.

S.A. Metalferos a fost fondată acum aproape 70 de ani, iar în prezent are trei secții de activitate. Este o întreprindere de colectare, păstrare, prelucrare, sortare, comercializare și export a resturilor și deșeurilor de metale feroase și neferoase. Deține filiale în 6 raioane ale țării și are, în total, circa 200 de angajați

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău