„Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova”, o colecție de 10 volume, va fi lansată de editura Litera
-
16 Octombrie 2018 11:04
Începând de marți, 16 octombrie, va apărea la toate punctele de vânzare a presei din București și din întreaga Românie primul volum al colecției, urmând ca săptămânal, până în luna decembrie, să apară și celelalte volume, informează News.ro citat de evzmd.md
Al doilea volum, lansat în 23 octombrie, va aduce cititorilor un cadou special: harta României Mari, cu cele mai importante locuri de vizitat în an centenar.
Realizată în urma unei documentări care se întinde pe parcursul unui deceniu, „Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova” este una dintre cele mai cuprinzătoare și mai amănunțite lucrări despre istoria românilor.
Coordonatorii acestui proiect cultural sunt Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, și Ioan Bolovan, profesor-doctor la Facultatea de Istorie din Cluj.
Cei 12 autori ai acestei lucrări sunt reputați profesori universitari din Cluj și Iași, cercetători științifici de la institute de istorie, de arheologie sau de istoria artei din Cluj, Iași și București.
În cele 700 de pagini ilustrate color, colecția „Marea Istorie Ilustrată a României și a Republicii Moldova” poartă cititorul prin toate epocile istorice, de la preistorie, până în prezent, punând accent pe evenimentele care au condus la Marea Unire a românilor de la 1918.