„Lăbuțe bionice” pentru două pisici din Bulgaria (VIDEO)
-
31 Ianuarie 2017 14:45
Două pisici din Bulgaria cu membre amputate au primit recent șansa la o viață mai bună după ce le-au fost implantate "lăbuțe bionice" printr-o tehnică chirurgicală inovatoare efectuată în premieră în Europa continentală, informează The Telegraph și AFP.
Pooh, o pisică negru cu alb a primit prin tehnica de implant două membre artificiale după ce și-a pierdut lăbuțele în urma unui accident de tren suferit când avea doar 1 an. Acum poate să meargă și să se joace ca orice pisică normală. Implanturile sunt personalizate și se fixează de picior similar modului în care crește prin piele copita ce acoperă terminațiile degetelor la copitate.
La o lună după operație, "poate fi considerat un succes", după cum a declarat pentru AFP Vladislav Zlatinov, medic veterinar din Sofia care a efectuat intervențiile chirurgicale.
Cel de-al doilea motan, Steven, care și-a pierdut ambele membre din spate, a beneficiat deja de implantul unei prime proteze și urmează să treacă prin cea de-a doua intervenție, a adăugat dr. Zlatinov.
"Pooh și Steven au supraviețuit pentru că nu au renunțat la soarta lor", a declarat Vyara Mladenova, reprezentanta filialei din Bulgaria a organizației pentru protecția animalelor "Let's Adopt", care finanțează intervențiile chirurgicale.
Vladislav Zlatinov a ținut să precizeze că "este încurajator de văzut că și într-o țară defavorizată cum este Bulgaria pot exista astfel de practici inovatoare".
Pooh și Steven au o stare bună de sănătate și își caută un cămin, precizează The Telegraph, în articolul publicat la 27 ianuarie.
În 2010, o intervenție chirurgicală similară, în valoare de 50.000 de lire, a fost efectuată asupra lui Oscar, o pisică din Marea Britanie. Animalul a fost operat de dr. Noel Fitzpatrick din Surrey și a devenit prima pisică bionică din lume. Intervenția chirurgicală a durat trei ore și i-au fost "sudate" în oasele fiecărui picior amputat proteze care au fost apoi acoperite cu hidroxiapatită pentru a încuraja celulele osoase să crească pe metal. În urma procedurii, pielea se dezvoltă ca o "umbrelă" la capătul protezei protejând astfel locul de "sudură" de eventuale infecții.
Exemplul din Bulgaria demonstrează că tehnica se poate aplica și în alte țări, aceasta putând deveni în timp mai accesibilă și oferind șansa la o viață mai bună pentru animalele cu membre amputate.