„Investim în profesori”: peste trei mii de cadre didactice vor beneficia de stagii de formare continuă

  • 02 Noiembrie 2023 13:20
„Investim în profesori”: peste trei mii de cadre didactice vor beneficia de stagii de formare continuă

Peste trei mii de cadre didactice din 50 de instituții de învățământ vor beneficia de stagii de formare continuă gratuite în cadrul proiectului național „Investim în profesori”, relatează serviciul de presă al Ministerului Educației, citat de Radio Chișinău.

Programul de formare continuă se va desfășura în perioada noiembrie – decembrie 2023, iar echipa de formatori se va deplasa în fiecare instituție de învățământ. În acest scop din bugetul de stat au fost alocate 6 milioane de lei, relatează sursa citată.

Din cele 88 de instituții de învățământ general care au aplicat la proiect, Ministerul Educației și Cercetării a selectat 50 de instituții. Pentru prima etapă, au fost selectate cele mai mari instituții de învățământ din 29 de raioane și municipii. La fel, au fost acceptate și instituțiile de învățământ care au dezvoltat parteneriate locale, asigurând participarea a minim 60 de cadre didactice per instituție sau consorțiu.  

Tematicile formărilor vor fi selectate în colaborare cu cadrele didactice, astfel ca să răspundă necesităților acestora. Subiectele vizează cultura organizațională în cadrul instituției; comunicarea eficientă cu elevii; starea de bine a cadrelor didactice; inteligența emoțională; adaptarea la diversitatea elevilor, construirea încrederii și respectului în cadrul instituțiilor de învățământ etc. Unul dintre module va fi dedicat relației dintre cadrele didactice și părinți, inclusiv comunicarea eficientă, stabilirea unor parteneriate bazate pe respect, implicarea familiei în viața instituției de învățământ. Totodată, va fi abordat pe larg și subiectul educației incluzive.

Programul include 75 de ore de contact direct cu formatorii, 100 de ore de studiu individual, 35 de ore de follow-up și până la 90 de ore de mentorat și consiliere pentru fiecare instituție de învățământ. 

Programul va fi realizat de 6 furnizori de formare continuă în consorțiu: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Centrul Educațional „Pro Didactica” și Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, care vor implica în procesul de formare peste 100 de formatori.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
18,24
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:2,57 m/s
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
20
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău