​Federația care nu-i primește pe ruși și belaruși la JO 2024: „Nu acceptăm sub nicio formă prezența lor”

  • 09 Decembrie 2023 16:15
​Federația care nu-i primește pe ruși și belaruși la JO 2024: „Nu acceptăm sub nicio formă prezența lor”

Comitetul Internațional Olimpic a autorizat participarea sportivilor ruși și belaruși la Jocurile Olimpice 2024, dar Federația Internațională de Atletism nu este de acord cu această decizie.

Sebastian Coe, președintele World Athletics, a afirmat că sportivii din aceste țări vor fi interziși în probele de atletism ale evenimentului de la Paris, scrie Hotnews.

„Nu veți vedea sportivi ruși sau belaruși la Jocurile Olimpice 2024 din Franța în probele de atletism nici măcar sub drapel neutru.

Poate vor concura sub drapel neutru în alte discipline, dar nu la atletism. Poziția disciplinei noastre sportive rămâne neschimbată, este o poziție fermă, nu ne-o vom schimba. Nu acceptăm sub nicio formă prezența acestora” - Sebastian Coe, citat de AFP.

Comitetul Internațional Olimpic a autorizat participarea sportivilor ruși și belaruși la Jocurile Olimpice de la Paris (2024) sub drapel neutru, excluzând probele pe echipe și cu condiția ca ei să nu fi susținut activ invadarea Ucrainei de către Rusia.

În urma invadării Ucrainei de către Rusia, Comitetul Internațional Olimpic i-a exclus pe ruși și bieloruși din sportul mondial până la finalul lunii februarie, anul 2022, însă, acum a acționat în două etape pentru a asigura revenirea acestora.

Explicația a fost că sportivii nu ar trebui să plătească pentru greșelile sau acțiunile unui Guvern.

Totodată, CIO a recomandat în luna martie federațiilor internaționale să-i reintegreze pe ruși și pe belaruși sub drapel neutru în competițiile lor.

Potrivit unui comunicat al CIO, doar unsprezece „sportivi individuali neutri”, dintre care opt ruși și trei belaruși, s-au calificat până acum la JO 2024, în comparație cu aproximativ șaizeci de sportivi ucraineni.

CIO a așteptat pentru a evalua desfășurarea competițiilor, considerată a fi în general satisfăcătoare, și să vadă evoluția poziției guvernului ucrainean, care a cerut mai întâi sportivilor săi să boicoteze orice eveniment în care sunt implicați ruși, înainte de a-și atenua poziția în această vară, anunță Agerpres.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău