Ani mai târziu, mai exact, din 2011, Dmitri Rogozin avea să primească pe mână dosarul transnistrean, în calitate de reprezentant special al Rusiei în entitatea separatistă din stânga Nistrului, care constituie un exemplu de matriță a jocurilor geopolitice ruse din fostul spațiu sovietic.

În timp ce presupusa participare a lui Rogozin cu arma în mână la conflictul armat din 1992 rămâne confirmată numai unilateral, doar de către vicepremierul rus, lipsind o „relatare credibilă” a unui martor, există însă un substrat de capital politic esențial în cariera oficialului rus care se degajă din acest obscur element biografic, consideră expertul Stanislav Secrieru.

Opinia lui Secrieru apare într-o analiză publicată în cadrul proiectului-antologiecoordonat de către Kacper Rekawek, de la Institutul de Politici GLOBSEC din Bratislava. În luna mai a acestui an, sub egida Institutului slovac a apărut un studiu despre fenomenul luptătorilor străini care participă în războaiele altor state. Secrieru analizează felul în care luptătorii post-URSS și-au clădit carierele politice pe seama conflictelor armate la care au luat parte. 

Din considerațiile analistului reiese că Republica Moldova a servit, în cazul lui Dmitri Rogozin, ca rampă de lansare în prim-planul politicii la nivel înalt din Rusia. Expertul îl poziționează pe vicepremierul rus în categoria „constructorilor de imperiu” din Rusia post-sovietică. Ce erau acești „constructori de imperiu”? Un cocktail de pan-naționaliști ruși de diferite viziuni politice, dar care aveau un lucru în comun: militau pentru restaurarea imperială a Rusiei, într-o formă sau alta.  

Dmitri Rogozin, scrie expertul, și-a folosit acest episod militar pentru a-și crea „aura unui etnic rus care păzește fostul spațiu sovietic”.

După conflictul de pe nistru, Dmitri Rogozin a intrat în politică și a cunoscut o ascensiune rapidă în formațiunea Patria, partid considerat de opoziția de la Moscova drept o invenție a Kremlinului. Din 1997, el a devenit membru al Dumei de Stat, cu un discurs bazat pe protejarea drepturilor rușilor, oriunde ar fi aceștia și mai ales în afara Rusiei, dar în regiunea ex-sovietică. În acea perioadă, Rogozin a depus și un proiect de lege privind alipirea regiunii transnistrene la Federația Rusă.

În 2008, el a devenit un nume cunoscut la nivel internațional, după ce a fost numit ambasador al Rusiei la NATO și s-a remarcat prin critici dure la adresa Alianței și a politicii sale de extindere, în special în țările baltice. De asemenea, el a criticat NATO pentru apropierea de Kiev și a amenințat Ucraina cu secesiunea estului rusofon.

„Rogozin reprezintă cazul rar când un fost luptător strain se întoarce ca reprezentant guvernamental în zona de conflict în care a luptat anteriror”, mai scrie Stanislav Secrieru.