După mai multe expediții în diferite zone din Kazahstan și din Federația Rusă, cercetătorii au mers în regiunile Novosibirsk și Tomsk, unde în timpul celor trei valuri de deportări – 1941, 1949 și 1951 au fost dislocați aproximativ 12.000 de români basarabeni. Cercetătorii au vizitat 10 localități și au intervievat 30 de persoane, în principal deportați sau descendenți ai acestora.

Cei deportați au avut sorți diferite – unii au decedat sau au dispărut, alții au revenit la baștină, după ce au fost reabilitați în anii 50. Mulți însă au rămas pe acele locuri, întemeindu-și familii și făcând carieră. Descendenți ai basarabenilor deportați au deținut importante funcții în administrația locală sau au devenit oameni de știință.

O istorie aparte a avut Gheorghe Bejenari, din raionul Fălești, care la cei 93 de ani ai săi vorbește perfect limba română, are 15 copii și aproape 140 de nepoți, a povestit istoricul Octavian Țâcu.

„Vorbea o română foarte frumoasă, corectă. A făcut trei clase românești, ne-a spus consecutivitatea domnitorilor români. L-am întrebat cum a fost posibil să-și păstreze limba română fără a avea cu cine să o vorbească? și ne-a spus – păi, eu o vorbeam cu mine însumi”.

Mulți dintre cei deportați acum 70 de ani și-au păstrat limba și tradițiile chiar și într-un mediu nefavorabil, constată cercetătorul Andrei Tincu, referindu-se la povestea Eugeniei, deportată din satul Larga, raionul Briceni, în 1951, pe când avea doar ceva mai mult de un an.

„M-a frapat că familia sa a fost deportată în Siberia, la 100 de km de Tomsk pe când avea 1,5 ani. Acolo a crescut, și-au construit casa. Oamenii de acolo și-au păstrat în primul rând limba, și-au păstrat tradițiile, și-au păstrat mâncărurile tradiționale moldovenești”, constată Andrei Tincu.

În urma acestei expediției, vor fi realizate filme documentare despre soarta basarabenilor deportați în Tomsk și Novosibirsk, care vor fi prezentate, cel mai probabil, la începutul anului viitor.

Sursa foto: profilul Facebook al lui Octavian Tîcu