„Diaspora este o punte esențială în drumul european”. Maia Sandu, în dialog cu cetățenii R. Moldova din străinătate (FOTO)

  • 22 Decembrie 2025 17:11
„Diaspora este o punte esențială în drumul european”. Maia Sandu, în dialog cu cetățenii R. Moldova din străinătate (FOTO) Sursa foto: Președinția R. Moldova

Președinta Maia Sandu a avut astăzi un dialog cu reprezentanți ai diasporei, axat pe îmbunătățirea politicilor publice destinate revenirii și reintegrării cetățenilor în Republica Moldova.

La eveniment au participat peste o sută de persoane, inclusiv reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ambasadori ai Republicii Moldova în state cu comunități numeroase de moldoveni, precum și membri ai diasporei din mai multe țări și domenii de activitate.

Discuțiile s-au concentrat pe politicile de reintegrare, experiențele concrete ale celor reveniți sau implicați în lucrul cu diaspora și pe identificarea soluțiilor care pot face procesul de întoarcere mai ușor și mai eficient. Participanții au abordat subiecte precum accesul la servicii, informarea, sprijinul administrativ, integrarea socială și economică, dar și rolul evenimentelor culturale și al inițiativelor civice organizate în diaspora.

Președinta Maia Sandu a subliniat că statul are responsabilitatea de a crea condiții clare și prietenoase pentru cei care doresc să revină acasă și că dialogul constant cu diaspora este esențial pentru adaptarea politicilor publice la nevoile reale ale cetățenilor.

Un subiect important al discuțiilor a fost contribuția diasporei moldovenești la parcursul european al Republicii Moldova. Șefa statului a evidențiat rolul moldovenilor de peste hotare în promovarea valorilor europene și în consolidarea imaginii țării în statele în care trăiesc, aceștia reprezentând o punte importantă între Republica Moldova și partenerii săi externi.

Evenimentul a fost organizat de Președinția Republicii Moldova, în parteneriat cu Biroul Relații cu Diaspora, oferind un cadru de dialog între autorități și diaspora pentru identificarea soluțiilor menite să încurajeze revenirea și reintegrarea cetățenilor acasă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
16,63
Cer fragmentat
Umiditate:91 %
Vint:3,33 m/s
Fri
21
Sat
22
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău