„Este foarte important ca părintele să devină un exemplu pentru copil. Ca, în primul rând, el să perceapă persoana cu dizabilități nu ca pe un om-problemă, diferit de ceilalți, dar o persoană cu aceleași drepturi, pe care o acceptă în anturajul său și nu va încerca să o evite”, menționează autorii broșurii.

Asociația „Motivație” a realizat un sondaj de opinie în rândul persoanelor cu dizabilități, dar și a părinților, pentru a afla ce cred ei despre acest subiect și să vină cu recomandări bazate pe propria experiență.

„Nu prea am auzit să se vorbească la tema respectivă, la noi e o temă tabu. Toți se tem că asta va putea să se întâmple cu ei sau cu cineva din apropiați (adică, să capete dizabilitate) și nici nu vor să vorbească”. „Cred că nu e corect ca părinții să fugă de a le explica copiilor situațiile respective sau să se simtă jenați că copiii pun aceste întrebări de față cu o persoană cu dizabilitate”. Sunt opinii ale respondenților care au participat la sondaj.

Autorii broșurii au divizat răspunsurile la subiecte despre dizabilitate în limbaj corect și greșit. De exemplu, la întrebarea: „De ce tanti sau domnul merge așa?”, care poate fi adresată de un copil de vârstă mică, un răspuns corect ar fi că persoana are unele dificultăți în deplasare, din cauza că a avut traumă sau careva probleme de sănătate. Dar, nu contează cum merge omul sau cum arată, toți oamenii trebuie respectați. Este important să avem o atitudine binevoitoare față de alți oameni.

Specialiștii atenționează că este greșit când părintele încearcă să-i închidă gura copilului: „Taci, că te aude. Nu-i treaba ta”. Sau, „folosind cuvintele „invalid, inapt sau calic” punem un zid, o barieră și le dăm de înțeles copiilor că, de fapt, persoana respectivă este diferită, neputincioasă și nu poate trăi ca un om obișnuit. Se formează o concepție discriminatorie”, se precizează în broșură.

La sondaj au participat 39 de respondenți din Republica Moldova, majoritatea cu vârsta cuprinsă între 26 – 35 ani.