„Bătălie” în Consiliul Municipal, pentru parcările cu plată din Chișinău

  • 03 Aprilie 2017 13:12
0%
00:00:00
00:00:00

În municipiul Chișinău vor fi amenajate parcări cu plată. În acest mod municipalitatea își propune să ajungă mai aproape de practicile europene și să reglementeze traficul rutier. Pe de altă parte, inițiativa este criticată de consilierii socialiști, care o califică drept o spălare de bani.

Proiectul municipalității prevede că fiecare proprietar de autoturism va fi nevoit să scoată din buzunare 500 de lei anual pentru parcarea mașinii în curtea blocului. Iar pentru două mașini, prețul va fi de 2500 de lei.

Totodată, parcările în Capitală urmează a fi împărțite în trei perimetre, iar tariful pentru o oră de parcare în zonele prestabilite variază de la 5 până la 45 de lei, în funcție de greutatea vehiculului și de zona în care este parcat automobilul. Primarul Dorin Chirtoacă, afirmă că, deși a stârnit nemulțumiri în societate, practica parcărilor cu plată este una europeană.

„Se dorește preluarea unu la unu a sistemului european de parcări și la Chișinău. Parcările fără plată rămân în afara orelor de serviciu, adică seara și noaptea, de asemenea seara și noaptea, fără plată vor fi parcările pentru rezidenți și cele din străzile secundare”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Regulamentul mai prevede sancțiuni pentru cei care își vor parca neregulamentar mașinile. Astfel șoferii care vor încălca regulile de parcare s-ar putea pomeni cu roțile blocate, iar pentru deblocare vor achita câte o mie de lei. Șeful Direcției municipale Transport Public și Căi de Comunicații, Igor Gamrețchi spune că deocamdată lipsește o lege care le-ar permite autorităților să lupte cu șoferii care parchează neautorizat.

„Ideea principală este descurajarea transportului particular și încurajarea persoanelor să vină cu transportul public în zonele centrale și cele aglomerate. O altă situație este legea privind ridicarea mașinilor neautorizat parcate și blocarea roților. Ridicarea mașinilor e un punct obligatoriu, inclusiv și MAI se ciocnește cu problema că nu poate ridica mașinile parcate neautorizat, deoarece lipsește o lege în acest sens”, a constatat Igor Gamrețchi.

Pe de altă parte, consilierii socialiști spun că acest proiect al parcărilor cu plată este doar o modalitate de a spăla niște bani. Ei susțin că Primăria construiește parcările pe banii chișinăuienilor, apoi în baza unui contract de parteneriat public-privat, le va da în gestiunea unei companii străine. Consilierul municipal PSRM, Vitalie Mucan.

„Suntem împotriva acestor decizii antisociale, antiumane, care nu aduc beneficii municipiului sau cetățenilor, dar aduc beneficii enorme în buzunarele funcționarilor Primăriei și companiilor afiliate acestora”, a declarat Vitalie Mucan.

Socialiștii au mai acuzat faptul că doar 10 la sută din venituri vor ajunge în bugetul Primăriei. În replică, primarul Dorin Chirtoacă a spus că socialiștii vin doar cu acuzații și a menționat că municipalitatea va beneficia de 50 la sută din venituri de pe urma acestui proiect.

Compania care urmează să amenajeze parcările cu plată și să le controleze este una austro-ungară. Firma va primi profit de la acestea pentru o perioadă de 25 de ani. Discuțiile despre parcările cu plată în Capitală au început în Consiliul municipal încă acum trei ani, însă aleșii municipali nu au ajuns la un consens.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
21,24
Câțiva nori
Umiditate:56 %
Vint:3,6 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău