„Apartamente sociale” cu 723 euro pentru 1 metru pătrat, construite de o firmă cu datorii la buget (Mold-Street)

  • 13 Mai 2018 15:35
„Apartamente sociale” cu 723 euro pentru 1 metru pătrat, construite de o firmă cu datorii la buget (Mold-Street)

În orașul Glodeni a fost lansată construcția unei noi case cu apartamente sociale, în cadrul unui proiect finanțat de Banca Europeană de Investiții și Consiliul Raional Glodeni. Costurile acestuia sunt însă exagerate. 

Astfel proiectul de construcție a locuințelor pentru păturile social-vulnerabile, are o valoare de 1,07 milioane euro (circa 21 de milioane lei), dintre care contribuția Consiliului Raional constituie peste 41% – sau 443.365 de euro, potrivit unui comunicat de presă al instituției, citat de Mold-Street.

Apartamente sociale la prețuri exorbitante

Blocul social cu cinci nivele și 30 de apartamente (10 cu trei odăi, 10 cu două odăi și respectiv 10 cu o odaie) va avea o suprafață totală de 1.478,65 metri pătrați, din care 926,65 metri pătrați este suprafața locativă. În consecință costul unui metru pătrat va fi de peste 720 de euro, adică mai scump cu aproape 30% decât prețul mediu al unui metru pătrat din Chișinău.

Unii consilieri raionali au cerut anul trecut explicații de la autoritățile raionului pentru aceste costuri exagerate și au propus că pe acești bani să se cumpere apartamente în blocurile existente din Glodeni.

Cu toate acestea Consiliul raional Glodeni a acceptat proiectul în condițiile propuse de Guvern.

Cine va construi blocul

Președintele raionului Glodeni, Ion Leucă, a menționat la ceremonia de lansare a proiectului că obiectivul va fi dat în exploatare până la începutul anului viitor, iar repartizarea apartamentelor se va face de către o comisie consultativă, data începerii primirii cererilor urmând să fie anunțată public.

”Repartizarea apartamentelor se va efectua în stricta conformitate cu legislația în vigoare, în baza Regulamentului cu privire la evidența, modul de atribuire și folosire a locuințelor sociale, în condiții de maximă transparență”, a promis Ion Leucă.

De construcție se va ocupa Glorinal Imobil SRL, care are oficial ca administrator și unic asociat pe Natalia Chirică. Potrivit datelor Fiscului, compania are datorii la bugetul de stat.

Directorul companiei, Vasile Chirică, a spus la evenimentul de lansare că acesta este primul obiectiv în zona nordului, "dar experiența și parteneriatul foarte eficient cu administrația raionului nu lasă loc de îndoială că blocul va fi construit conform celor mai înalte standard de calitate și în termenele prevăzute".

De notat că acesta este un al doilea proiect de acest fel din raionul Glodeni. Prima casă cu 30 de apartamente a fost construită în 2009-2011 în prima fază de blocuri sociale și în posesia de apartamente au ajuns și multe persoane ce nu se încadrau în lista păturilor sociale-vulnerabile: de la fostul primar al orașului Glodeni, la oameni de afaceri.

În plus la blocul construit de compania Dansicons curge deja acoperișul. 

De notat că blocuri cu apartamente sociale sunt construite în aceleași condiții și cu prețuri similare și în alte raioane: Călărași, Briceni, Soroca, Sângerei și Hâncești.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-4,76
Cer fragmentat
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău