„Anul Mihai Eminescu” | Sute de manifestări artistice vor fi organizate în țară, de Ziua Națională a Culturii. Programul evenimentelor
-
11 Ianuarie 14:20
Ministerul Culturii al Republicii Moldova anunță că, în acest an, de Ziua Națională a Culturii, marcată la 15 ianuarie, dar și cu prilejul desemnării anului 2025 drept „Anul Mihai Eminescu”, va organiza o serie de evenimente culturale de amploare în întreaga țară, incluzând expoziții, spectacole de teatru și dans, recitaluri de poezie și muzică, proiecții de film, precum și dezbateri și ateliere dedicate promovării literaturii și artei.
Astfel, de Ziua Națională a Culturii, aproape 60 de manifestări vor fi organizate de către instituțiile din subordinea ministerului, iar alte peste 180 - în colaborare cu autoritățile publice locale – în satele și orașele din toată țara.
Toate se vor întâmpla și în contextul campaniei naționale „2025 - Anul Mihai Eminescu”, care are scopul de a facilita accesul la cultură în comunitățile mai puțin deservite, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Culturii.
Manifestările vor începe cu depuneri de flori la busturile lui Eminescu - în Chișinău, pe Aleea Clasicilor, dar și în mai multe localități din țară.
Tot pe 15 ianuarie, începând cu ora 15.00, la Reședința de Stat, se va desfășura ceremonia de înmânare a Premiilor în domeniul Culturii pentru anul 2024. Concursul este organizat, tradițional, de Ministerul Culturii și conține 15 nominalizări, plus premii speciale personalităților care s-au impus prin proiecte culturale cu mare impact.
Ministerul Culturii anunță evenimentele care vor avea loc în același context:
- La Academia de Științe a Moldovei va avea loc sesiunea comună a Academiei de Științe a Moldovei și a Academiei Române consacrată Zilei Naționale a Culturii și împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu;
- La Casa Scriitorilor din Moldova - dezbaterea literară „Eminescu în oglinda prezentului”;
- Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova în colaborare cu Orchestra simfonică a Companiei Teleradio- Moldova organizează un concert vocal-simfonic „Creații ale compozitorilor contemporani din Republica Moldova inspirate din opera eminesciană”;
- Asociația Filateliștilor lansează albumul „Închinare la Luceafăr. Eminescologie Filatelică Basarabeană”;
- Biblioteca Națională lansează ediția „Calendarul Național 2025”.
Programul integral al evenimentelor dedicate Zilei Naționale a Culturii 2025 - în capitală și în toată țara.