„Revoluția lui Voronin”, o acțiune anti-Vilnius (Jurnal de Chișinău)

  • 09 Iulie 2013 09:42
„Revoluția lui Voronin”, o acțiune anti-Vilnius (Jurnal de Chișinău)

REVISTA PRESEI DIN 9 IULIE

Păstrarea camerelor de supravegere, diversificarea profilurilor liceale, teze semestriale centralizate, dar și majorarea lefurilor profesorilor - acestea sunt sugestiile absolvenților eminenți, scrie Adevărul. Cei mai mulți dintre zeciști s-au arătat convinși că supravegherea video a fost benefică pentru combaterea fraudei. Totodata elevii de aur ai Bacalaureatului 2013 au propus să fie elaborate teze semestriale de aceeași complexitate pentru toate liceele din republică.

De ceva vreme Vladimir Voronin ne amenință cu o revoluție, dar nu una bolșevică, ci „de catifea“, remarca Igor Cașu în Adevărul. Potrivit istoricului, odată cu acest anunț, PCRM se alătură deschis coaliției anti-Vilnius, așa cum au fost etichetate recent forțele dirijate de Rusia în încercarea de a zădărnici cu orice preț reușita anticipată a Guvernului Leancă din toamna acestui an. Comportamentul scandalos și agresiv al PCRM la ședințele Legislativului de săptămâna trecută este o dovadă că a început să pună în aplicare planul anti-Vilnius, conchide autorul.

În opinia lui Nicolae Negru de la Jurnal de Chișinău, este simbolic faptul că liderul comunist și-a anunțat revoluția după întâlnirea cu Grigori Karasin, secretar de stat și viceministru de Externe al Rusiei. „Revoluția de catifea” face parte, în mod evident, din acțiunile anti-Vilnius, coordonate de Moscova, subliniază și editorialistul de la Jurnal. Ca de obicei, Voronin mizează pe naivitatea unor cetățeni creduli, pe românofobie și xenofobie. Serviciul de comunicare al guvernului trebuie să contracareze diversiunea comunistă. Se anunță o confruntare comunicațională dură între PCRM și Guvern, între Voronin și Leancă, avertizează Nicolae Negru.

Petru Bogatu explica în Jurnalul de astazi de ce controlul migrației la Nistru sperie Rusia? Rusia se îngrijorează, întrucât pierde teren în urmă măsurilor luate la Nistru de autoritățile de la Chișinău cu sprijinul Uniunii Europene. Punctele de control, în cazul în care va fi asigurată funcționalitatea lor, pe de o parte, vor fi mai eficiente decât EUBAM-ul de altădată, iar pe de altă parte, vor permite oficialităților moldovene să gestioneze efectiv intrarea dinspre est pe teritoriul Republicii Moldova, înlăturând astfel veriga cea mai slabă în construcția statului, subliniaza publicistul.

Timpul propune soluții pentru cei care vor să-și acopere timpul liber. Curenta săptămână toridă ne invită să ne ascundem de soare în sala cinematografului „Gaudeamus”, în curtea Muzeului Zemstvei sau în unul din pavilioanele „Moldexpo”, alături de prieteni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:78 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău