Zoologi, fizicieni, chimiști și geologi, preocupați de îmbunătățirea monitorizării comune a poluării mediului cu substanțe toxice

  • 17 Septembrie 2021 12:36
Zoologi, fizicieni, chimiști și geologi, preocupați de îmbunătățirea monitorizării comune a poluării mediului cu substanțe toxice

Institutul de Zoologie a organizat, la 15 septembrie 2021, conferința de presă intitulată „Monitorizarea râurilor Nistru și Prut și indicatorii impactului construcțiilor hidroenergetice asupra funcționării ecosistemelor acvatice transfrontaliere”. Conferința a fost susținută de mem. cor. Elena Zubcov, coordonatorul proiectului din Republica Moldova, dr. Oleg Bogdevici, Institutul de Chimie, dr. Igor Nicoară, Institutul de Geologie și Seismologie, profesorul, fizicianul-inginer Antoaneta Ene de la Universitatea din Galați.

Potrivit organizatorilor, evenimentul este dedicat ecosistemelor acvatice transfrontaliere ale fluviului Nistru și râului Prut, sub impactul construcțiilor hidrotehnice și a schimbărilor climatice. Experții în domeniul hidrologiei, hidrochimiei, hidrobiologiei și ecologiei acvatice din Republica Moldova, România și Ucraina au prezentat rezultate investigațiilor complexe a stării hidrobiocenozelor și habitatelor fluviului Nistru și râului Prut sub impactul complexelor hidroenergetice și schimbărilor climatice. Membru corespondent Elena Zubcov, coordonatorul proiectului din Republica Moldova, a menționat în cadrul conferinței de presă, că în baza investigațiilor multilaterale a fost conturată lista indicatorilor de evaluare a impactului hirdoenergetic asupra funcționării ecosistemelor lotice, acestea fiind  reflectate în „Ghidul metodologic pentru monitorizarea impactului hidroenergetic asupra ecosistemelor fluviale transfrontaliere”, publicate articole științifice, inclusiv în reviste de prestigiu, editate broșuri de informare privind proiectul implementat. Rezultatele investigațiilor au fost prezentate la diferite seminare regionale și naționale în cadrul conferinței internaționale.

De asemenea, prof. Zubcov, a amintit că proiectul a fost lansat în 2018 și a fost finanțat în mare parte din bugetul Uniunii Europene. De atunci, suține savantul,  sute de oameni de știință din institute din mai multe țări, inclusiv România, Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Macedonia, Grecia, au avut ocazia să studieze starea surselor supraterane și subterane, aerului și solului. „S-au făcut mii de analize, ceea ce a făcut posibilă determinarea exactă a conținutului de metale grele, săruri, compuși toxici din acestea. Cu ajutorul tehnicilor moderne, am obținut o imagine reală a mediului înconjurător”, a rezumat m.c. Elena Zubcov, subliniind totodată că obiectivul proiectului este de a consolida cooperarea regională transfrontalieră pentru a îmbunătăți monitorizarea comună asupra poluării mediului cu substanțe toxice și un schimb mai bun de metodologie a analizei, datelor și informațiilor cu privire la starea ecologică și impactul substanțelor nocive asupra sănătății umane.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău