Potrivit Agerpres, la 21 ianuarie 2013, comunitatea online "La Blouse Roumaine", fondată de Andreea Tănăsescu, a înaintat inițiativa ca iei sau ''cămășii cu altiță'', parte importantă a costumului tradițional popular românesc, să îi fie dedicată o zi din an. Prima Zi Universală a Iei a fost organizată în același an, odată cu sărbătoarea de Sânziene, de către comunitatea "La Blouse Roumaine". Un eveniment notabil a avut loc în 2015, când primarul Washington D.C., Muriel Bowser, a proclamat ziua de 24 iunie drept Ziua Universală a Iei în acest oraș, în urma eforturilor comune ale Ambasadei României la Washington și ale comunității românești din capitala americană.

Tema de anul acesta a Zilei Universale a Iei este ''Sustenabilitate și Identitate culturală'', potrivit paginii de facebook a comunității ''La Blouse Roumaine'', care subliniază faptul că ''între prezervarea patrimoniului local și a biodiversității există o strânsă legătură. Fiecare comunitate are o comoară transmisă din generație în generație. Cum o păstrăm și cum o valorizăm, îmbogățind moștenirea culturală, este responsabilitatea noastră''.

Cunoscută la nivel local și sub numele de ie, cămeșe, spăcel, ciupag etc., cămașa, în cadrul portului femeiesc tradițional românesc, a intrat în conștiința publică cu prima denominație, devenită generică. Ia a reprezentat întotdeauna piesa principală, care prin ornamentică, prin calitatea materialelor și a execuției, punea în evidență statutul social-economic și personalitatea purtătoarei, potrivit www.muzeul-etnografic.ro.

Reginele României, Elisabeta și Maria, dar și aristocrația feminină a timpului, au purtat cu mândrie costumul popular în diferite momente, fiind apreciată finețea materialelor folosite, armonia cromatică, dar și croiul pieselor de port românesc, țesute, croite și brodate în casă. ''Cămașa cu altiță'' a atras și atenția artiștilor români și străini. Tabloul ''La blouse roumaine'' (1940) al pictorului francez Henri Matisse este expus, astăzi, la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris. Pictorul Constantin Daniel Rosenthal a înfățișat-o pe Maria Rosetti, în ''România revoluționară'', purtând atât ie, cât și năframă. Ia apare și în alte tablouri semnate de Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Șirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiață ș.a.

Costumul tradițional femeiesc este format din ie, poale, fotă, catrință sau maramă. Ia este bluza femeiască, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și care se distinge, în funcție de regiune, atât prin motive cât și prin tehnicile de decorare, transmise de la o generație la alta, fapt care a conservat tradiția, bunul gust și unicitatea de la o generație la alta. Croiul iei, simplu, a fost același din cele mai vechi timpuri, fiind folosit și astăzi, potrivit volumului ''Cusături românești'' de Aurelia Doagă.

Culorile folosite la broderie erau în două - trei nuanțe cromatice, de regulă, dar se broda și cu o singură culoare, de obicei negru. La acestea se adăugau, după specificul zonelor, culori pastelate, fire metalice, flori, fluturi și mărgele. Iile cusute arătau, totodată, statutul femeii. Astfel, cele căsătorite și cele în vârstă purtau modele de croială modeste și culori mai temperate. Cele tinere își cuseau iile în culori vii pentru a atrage pețitori. Erau cusute ii pentru ceremonia nunții sau pentru zilele de sărbătoare, bogat împodobite, altele pentru horă, iar altele, cele mai simple, se regăseau în vestimentația zilnică. Motivele erau geometrice sau inspirate de natură.

Ia, de-a lungul timpului, a suferit o serie de transformări, dar și-a păstrat în linii mari forma moștenită, simplă, funcțională. Astfel a dobândit unele particularități, mai ales în ornamentație, care au dus la stabilirea mai multor tipuri de ii, în funcție de regiune.

Astfel, în Oltenia, Muntenia și Moldova întâlnim ia cu altiță, încreț și râuri, notează același volum. Cămașa se croiește din patru foi care se încrețesc la gât cu ajutorul gulerului. Se caracterizează prin prezența constantă a unor câmpuri ornamentale: altița (porțiunea de broderie orizontală care acoperă umărul, cu o lățime de 10,5 cm), încrețul (o fâșie ornamentală dispusă transversal, lucrată în alb-crem, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile (în număr de trei pornesc din încreț până jos la mână; acoperă drept sau în diagonală-Moldova, mâneca). Jos la mână, ia prezintă bantă sau mânecă largă. Ca puncte de cusătură se folosesc: cruci, tighele, punctul bătrânesc, brăduții (Argeș, Vlașca), butucul (Buzău, Rm. Sărat), punctul în ''scăriță pe dos'' (Olt, Vâlcea), brânelul, obinzeli etc. Ia cu altiță, încreț și râuri se poartă cu fotă, vâlnic, zăvelci, catrințe.

Ia cu ''tablă'' - ornament principal - plasat pe toată mâneca, de la umăr până jos la ''fodor'' (volan) este specifică Hunedoarei și Banatului. Ia nu are altiță. ''Tabla'' de Banat pornește de sus de pe umăr până deasupra cotului. Motivul ornamental este punctul geometric. Punctul specific Hunedoarei este ''ațește'', iar al Banatului, punctul ''nemțoanelor'' și ''tăietura'', notează volumul amintit mai sus. Cămașa de Hunedoara se poartă cu catrințe negre, iar cea de Banat cu catrință și ''opreg'' (bucată îngustă dreptunghiulară cu franjuri, așezată în spate).

În sudul Transilvaniei, respectiv în Sibiu, Orăștie, Valea Jiului, Făgăraș, întâlnim ia cu șire și umeraș. Ornamentele în formă de șire care pornesc din umăr sunt acoperite transversal de o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș. Cămașa mai prezintă ornamentul numit ''ciocănele'', care este dispus vertical în formă de panglică, printre care sunt cusute motive florale și geometrice. Această ie se poartă cu două catrințe dreptunghiulare, așezate în față și în spate. În zona Făgărașului, de la brâu în jos, se poartă piesa roșie numită ''păstură'' (șorț).

 Cămașa cu ''pui peste cot'' este întâlnită în zona Munților Apuseni, zonele Bistrița-Năsăud, Valea Gurghiului. Ornamentul principal ''puii peste cot'' se plasează peste cot, orizontal. Ca puncte de cusătură specifice se folosesc punctul peste fire, gurița păpușii. Ia se poartă cu catrințe specifice Transilvaniei. Cămașa cu platcă, cu ornament geometric, se întâlnește în Maramureș și Bihor. Punctele de cusătură specifice sunt punctele peste fire, zbârciog nemțesc, și o serie de tighele perfecte. Caracteristic cămășii de Oaș este și cromatica vie, ce a suferit influența costumului popoarelor vecine.

În Maramureș, găsim cămașa pătrată la gât, care se abate de la croiul cămășii românești. Ea se croiește din două foi (față și spate) și se răscroiește la gât în formă pătrată. Specifice sunt mânecile largi care se încrețesc la umăr și jos la mână cu crețuri de o mare valoare artistică. Ornamentarea cămășii se face cu motive simple, geometrice și florale. Ca puncte specifice de cusătură se folosesc punctul înaintea acului pe care se bazează crețurile, tăietura (ferești), nemțoanele. Cămașa se poartă cu cele două ''zadii'' așezate în spate, acestea fiind ornamentate cu dungi late în portocaliu, roșu, violet, pe fond negru.