În acest an, se împlinesc 161 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), fiind considerat primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. La 1 decembrie 1918, țelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Senatul României a adoptat la 2 iunie 2014, proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare națională. La 3 decembrie 2014, Camera Deputaților a adoptat Legea nr. 171/2014 pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare națională și la 16 decembrie 2014, președintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea acestei legi. Potrivit Legii nr. 171/2014, autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza și sprijini logistic și material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. La 6 septembrie 2016, plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege, care completează Codul muncii, prin care ziua de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare, cu 209 voturi pentru, 2 abțineri și patru voturi împotrivă.

Manifestări dedicate împlinirii a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române organizate la Timișoara, 24 ianuarie 2013.

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

În iunie 1848, muntenii adresau Porții un memoriu, în care își exprimau dorința firească a românilor ''de a se reuni într-un singur stat'', potrivit lucrării ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003). Pentru prima dată, problema regimului politic al Moldovei și Țării Românești a fost dezbătută în cadrul unui for internațional, și anume, cu prilejul lucrărilor Conferinței internaționale de la Viena (3/15 martie-23 mai/4 iunie 1848), la care au trimis reprezentanți Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franța, Austria și Rusia. În favoarea acestui proces s-au pronunțat reprezentanții Franței și Rusiei iar împotrivă cei ai Austriei și Imperiului Otoman.

Numeroși tulceni au încins ”Hora Unirii”, în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 158 de ani de la înfăptuirea Zilei Unirii Principatelor Române, Piața Mircea cel Bătrân, Tulcea, 24 ianuarie 2017.

Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO

Înfrângerea Revoluției de la 1848 a readus în Transilvania regimul absolutist habsburgic. În Moldova și Țara Românească, prin Convenția ruso-turcă de la Balta Liman (19 aprilie/1 mai 1849) a fost reinstaurat controlul politic al celor două puteri, notează volumul ''O istorie a românilor'' (Ion Bulei, Editura Meronia, 2007). Datorită acestor împrejurări, mișcarea națională a fost constrânsă să se manifeste în afara țării, prin activitatea emigranților români.

Protectoratul Rusiei asupra Principatelor a încetat, după înfrângerea suferită de aceasta în războiul Crimeii (1853-1856) și în urma Congresului de la Paris din 1856 (13/25 februarie-18/30 martie). În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea, ca în Principatele Române, locul protectoratului să fie luat de garanția colectivă a Marilor Puteri europene (Franța, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman și Regatul Sardiniei), cu menținerea suzeranității otomane. Totodată, Poarta se obliga să respecte administrația independentă și națională a Principatelor, precum și deplina libertate a cultului, a legislației, a comerțului și navigației. S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunțe asupra organizării viitoare a celor două țări.

Manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române, Piața 'Alexandru Ioan Cuza', Craiova, 24 ianuarie 2018.

Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES FOTO

Constituit la Iași, în februarie 1857, ''Comitetul Electoral al Unirii'' a fixat la 1/13 martie un program politic, preconizând unirea Principatelor într-un singur stat, neutru și autonom, în frunte cu un prinț străin (și domnie ereditară), adunare reprezentativă, garanția colectivă a puterilor europene ș.a. În același sens, a fost înființat și la București, la 3/15 martie 1857, ''Comitetul Central al Unirii'', organ de conducere al partidei naționale muntene care și-a fixat un program asemănător cu acela al unioniștilor din Moldova, potrivit lucrării ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

Chemați să se pronunțe în problema unirii, mari și mici proprietari, deputați orășeni și țărani reuniți la Adunările ad-hoc din Moldova și din Țara Românească, au dat un răspuns pozitiv prin cele două Rezoluții aproape identice votate în Moldova la 7/19 octombrie 1857, iar în Țara Românească la 8/20 octombrie 1857, în care cereau: autonomia și neutralitatea celor două Principate și unirea lor într-un singur stat cu numele de România; prinț străin, ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei; neutralitatea și inviolabilitatea noului stat; guvern reprezentativ și constituțional, Adunarea obștească cu putere legislativă, garantarea colectivă a celor șapte puteri.

Manifestări dedicate împlinirii a 158 de ani de la înfăptuirea Zilei Unirii Principatelor Române, Iași, 24 ianuarie 2017.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Convenția de la Paris, actul internațional, și, totodată, nou statut fundamental al Principatelor, a fost semnat în ultima zi a Conferinței reprezentanților celor șapte puteri (Marea Britanie, Franța, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman) de la Paris (10/22 mai-7/19 aug. 1858), conform lucrării ''Istoria românilor, Constituirea României moderne'' (volumul VII, tom I, Editura Enciclopedică, 2003). Potrivit reglementărilor acestuia, cele două țări menținute sub suzeranitatea Porții și sub ''garanția colectivă'' a puterilor urmau ''să se administreze liber și în afara oricărei ingerințe a Înaltei Porți'' purtând denumirea de ''Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei'', separația administrativ-politică fiind menținută mai departe. Fiecare principat urma să fie condus de câte un domn și miniștrii săi. Puterea legislativă urma să fie exercitată colectiv de domn, Adunarea electivă din țara respectivă și Comisia centrală nou instituită, comună Principatelor. Domnul urma să fie ales în fiecare țară ''pe viață''. Comisia centrală și Curtea de Casație urmau a fi comune celor două țări, iar armatele puteau fi reunite în tabere comune sub comanda alternativă a domnilor sau a reprezentanților lor. În ansamblu, Convenția de la Paris, deși nu acorda Unirea, apropia pe români de momentul realizării unificării celor două principate.

Manifestări dedicate împlinirii a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, Bistrița, 24 ianuarie 2013.

Foto: (c) TINA ȚUCUI / AGERPRES FOTO

În Moldova, lucrările Adunării elective au fost deschise la 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859, fiind validate mandatele a 55 de deputați. În seara zilei de 3/15 ianuarie 1859, deputații majorității s-au întrunit pentru a se pune de acord asupra persoanei candidatului comun. După mai multe ore de dezbateri, a fost propusă candidatura lui Alexandru Ioan Cuza care a fost acceptată în unanimitate de deputații prezenți. Adunarea electivă s-a întrunit la 5/17 ianuarie 1859, pentru a-l alege pe domn, prin vot deschis. Alexandru Ioan Cuza a întrunit unanimitatea voturilor celor 48 de deputați prezenți.

Manifestări dedicate împlinirii a 158 de ani de la înfăptuirea Zilei Unirii Principatelor Române, Oradea, 24 ianuarie 2017.

Foto: (c) EUGENIA PAȘCA / AGERPRES FOTO

Mihail Kogălniceanu a subliniat importanța actului care se săvârșise: ''Alegându-te pe tine Domn în țara noastră - i-a spus el lui Alexandru Ioan Cuza - am voit să arătăm lumii ceea ce toată țara dorește: la legi nouă, om nou ... Fii dar omul epocii ... fă ca legea să fie tare, iar Tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toți Domnii au fost nepăsători sau răi. Nu uita că dacă cincizeci de deputați te-au ales Domn, însă ai să domnești peste două milioane de oameni'' (''Istoria românilor, Constituirea României moderne'', volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).

În Țara Românească, alegerile pentru Adunarea electivă s-au desfășurat între 8/20 și 12/24 ianuarie 1859, în care conservatorii au obținut 46 din cele 72 de mandate existente. Lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859 într-o atmosferă incendiară. Sediul reprezentanței naționale era înconjurat de mii de oameni. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naționale s-au reunit la hotelul ''Concordia'' din București unde, atât deputații majorității conservatoare cât și cei ai Partidei naționale căutau o soluție. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluția dublei alegeri, reprezentând cea mai bună cale de depășire a impasului.

Manifestări omagiale dedicate împlinirii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, Miercurea Ciuc, 24 ianuarie 2017.

Foto: (c) GINA ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

În dimineața zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00, când lucrările Adunării s-au reluat, Vasile Boerescu, în numele Partidei naționale, a cerut o ședință secretă în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii și subliniind legalitatea actului, în conformitate cu ''spiritul Convenției'' a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza și ca domn al Țării Românești. Deputații au jurat că vor vota în unanimitate pe domnul Moldovei. Reveniți în sala de ședințe au trecut la vot, cei 64 de deputați consacrându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești. S-a realizat astfel unirea de fapt a celor două Principate. Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenției de la Paris, națiunea română a obținut victorie importantă în realizarea statului modern român. Alexandru Ioan Cuza a ajuns la București, la 8/20 februarie 1859, unde a fost primit cu mult entuziasm, notează lucrarea ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

Document emis de sultanul Abdul - Medjid l privind organizarea celor două Principate, Moldova și Țara Românească, conform hotărârilor Convenției de la Paris din 19 august 1858; Vernisajul expoziției ”România 160. Unirea Principatelor Române”, eveniment organizat de Muzeul Național Cotroceni și Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, București, 23 ianuarie 2019.

Foto: (c) SORIN LUPȘA / AGERPRES FOTO

La 1/13 aprilie 1859, în cadrul Conferinței de la Paris (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept. 1859) a reprezentanților Puterilor garante (Franța, Rusia, Marea Britanie, Prusia și Regatul Sardiniei) a fost recunoscută de jure alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite. Austria și Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul la 25 august/6 septembrie 1859. Austria recunoscuse de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, printr-o notă scrisă, fiind reluate cu acest prilej legăturile cu cele două guverne românești, de la Iași și de la București. Recunoașterea dublei alegeri de către Puterile garante și Imperiul Otoman a consacrat uniunea personală a celor două Principate, prima etapă spre realizarea deplină a Unirii.

Poarta a emis la 22 noiembrie/4 decembrie 1861, ''Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei'', prin care se admitea unirea administrativă și politică a Principatelor, fapt care presupunea o serie de măsuri importante, între care: reunirea ministerelor de la Iași și București într-un singur guvern și a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activității Comisiei Centrale de la Focșani; instituirea în fiecare principat a câte unui consiliul provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor și regulamentelor de interes local, potrivit sursei amintite mai sus.

Sabia de învestitură a domnitorului Alexandru Ioan Cuza; Vernisajul expoziției ”România 160. Unirea Principatelor Române”, eveniment organizat de Muzeul Național Cotroceni și Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, București, 23 ianuarie 2019.

Foto: (c) SORIN LUPȘA / AGERPRES FOTO

Primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu, a fost format la 22 ianuarie/3 februarie 1862. A urmat deschiderea la București, la 24 ianuarie/5 februarie 1862, a primului Parlament al României. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat, în mod solemn, în fața Adunărilor elective ale Moldovei și Țării Românești reunite în ședință comună, ''Unirea definitivă a Principatelor'', iar orașul București a fost proclamat capitala noului stat, arată lucrarea ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).