Ziua Porților Deschise la Ministerul de Externe de la București - 160 de ani de la înființarea instituției

  • 02 Septembrie 2022 09:20
Ziua Porților Deschise la Ministerul de Externe de la București - 160 de ani de la înființarea instituției

Ministerul Afacerilor Externe al României (MAE) organizează, vineri, Ziua Porților Deschise, ca parte a seriei de acțiuni dedicate împlinirii a 160 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Străine.

Potrivit Agerpres, sediul ministerului se deschide, astfel, publicului larg, marcând totodată și Ziua Diplomației Române, sărbătorită anual la data de 1 septembrie. Ziua Porților Deschise este o inițiativă care își propune să aducă activitatea diplomatică și consulară cât mai aproape de cetățeni.

Accesul publicului va avea loc în intervalul orar 12,30 - 17,00, iar vizitatorii vor beneficia de un tur ghidat al sediului MAE, cu evidențierea momentelor de schimbare prin care diplomația română a trecut în cei 160 de ani și a activității unor figuri emblematice de diplomați români, potrivit MAE.

Astfel, în clădirea centrală a ministerului, publicul va putea viziona elementele expoziționale amplasate în holul de la intrarea în sediul ministerului și în Sala "Grigore Gafencu" - documente și obiecte diplomatice, o expoziție dedicată costumului diplomatic și o expoziție dedicată ilustrului profesor, jurist și diplomat Vespasian V. Pella, părinte fondator al conceptului Curții Penale Internaționale, al dreptului internațional penal, zona dedicată fotografiilor oficiale și conferințelor de presă, precum și galeria portretelor miniștrilor de externe ai României.

Vor fi deschise publicului și Sala "Mihnea Constantinescu" și salonul "Nicolae Titulescu", locații unde au loc numeroase evenimente din activitatea diplomatică: primiri ale oficialilor străini, consultări politice, întruniri ale Celulei de Criză a MAE, dejunuri și dineuri de lucru, negocieri, semnări de tratate internaționale. Cadrul va fi amenajat astfel încât publicul să poată descoperi o parte din atmosfera acestor evenimente. Vor fi prezentate originale ale unor tratate și alte documente internaționale relevante.

Ediția din acest an a Zilei Porților Deschise marchează și o premieră importantă. Vizitatorii vor avea acces pentru prima dată în sediul Centrului de Instruire pentru Personalul Consular, unde li se vor prezenta serviciile și procedurile consulare la nivelul unui oficiu consular.

Persoanele interesate sunt rugate să acceseze formularul disponibil pe site-ul MAE, pentru a își programa vizita (tururile ghidate vor avea loc din jumătate în jumătate de oră). De asemenea, persoanele care se programează pentru tur sunt rugate să aibă actul de identitate asupra lor când se prezintă la sediul MAE.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Arhivă Radio Chișinău