Ziua Națională a Culturii

  • 15 Ianuarie 2013 17:35
Ziua Națională a Culturii

Ziua Națională a Culturii, marcată pentru prima dată marți, 15 ianuarie, în Republica Moldova, a început cu depuneri de flori la bustul poetului Mihai Eminescu, de pe Aleea Clasicilor din Chișinău.

La eveniment au participat președintele Nicolae Timofti; primul ministru, Vlad Filat; președintele Parlamentului, Marian Lupu; primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, alți oficiali și oameni de cultură. Ziua Culturii este marcată astăzi și în România.

Ceremonia a fost deschisă de către poetul Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor, care a subliniat că este firesc să ne sincronizăm cu cei din România, unde de asemenea este marcată astăzi Ziua Culturii Naționale.

Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă, prezent la eveniment, a apreciat faptul că Ziua Culturii este sărbătorită concomitent pe ambele maluri ale Prutului.

Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a menționat că, deși e ziua lui Eminescu, există puține motive de a recita poezii, amintind contextul în care acesta este omagait în Republica Moldova, zguduită de scandalul legat de decesul tânărului Sorin Paciu.

La bustul lui Mihai Eminescu au depus flori și câteva zeci de admiratori ai operei marelui poet.
Tot astăzi, în contextul Zilei Naționale a Culturii va fi redeschis, la Casa Scriitorilor, Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, iar la Muzeul Național de Artă, va fi vernisată o expoziție  de artă contemporană.  La Centrul de Cultură „Odeon” va fi inaugurată  săptămâna filmului moldovenesc cu prezentarea peliculei „Luceafărul”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
13,24
Câțiva nori
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău