Ziua Limbii Române, marcată la Cernăuți printr-o manifestație organizată de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”
-
29 August 2018 16:34
Ziua Limbii Române va fi marcată la Cernăuți, în data de 2 septembrie 2018 printr-o dezbatere despre importanța păstrării identității naționale și a limbii române în comunitățile istorice românești.
Conferința, intitulată „Limba noastră cea română”, va fi urmată de un spectacol de muzică și dansuri populare tradiționale românești.
Manifestarea va avea loc în Sala Filarmonicii din Cernăuți.
În cadrul evenimentului, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, va premia câștigătorii Olimpiadei de Limba și Literatura Română, faza națională din Ucraina.
Evenimentul este organizat de Societatea Culturală „Mihai Eminescu” în parteneriat cu mai multe asociații românești din zona Cernăuți, printre care Uniunea Interegională „Comunitatea Românească din Ucraina”, precum și Consulatul General al României la Cernăuți. Proiectul se înscrie în programul „Caravana Identității Românești – program din domeniul identitar românesc” ce face parte din Planul de activități pentru anul 2018 al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” .