Ziua de 8 Martie - aniversată la Bruxelles prin expoziiții și lansări de carte

  • 09 Martie 2017 09:18
Ziua de 8 Martie - aniversată la Bruxelles prin expoziiții și lansări de carte

Ziua Internațională a Femeii, 8 Martie, a fost serbată miercuri seara la Bruxelles, într-o atmosferă specială, marcată de vernisajul unei expoziții de pictură - "Portrete de femei", ce reunește lucrări semnate de artiste de origine română care trăiesc în Belgia, precum și de lansarea a trei volume aparținând unor scriitoare din România.

Evenimentul, care a avut loc sub egida Casei de Cultură Belgo-Română ARTHIS, organizat de europarlamentarul S&D Maria Grapini, s-a bucurat de o numeroasă participare din partea comunității române de la Bruxelles, scrie AGERPRES. Au participat și reprezentanți ai Ambasadei României în Belgia.

Expoziția a fost deschisă de liderul europarlamentarilor social-democrați, Viorica Dăncilă, "o doamnă care făcut carieră", potrivit Mariei Grapini.

"Trebuie să recunoaștem că, chiar dacă la nivel declarativ putem spune că avem multe femei care au făcut carieră, încă mai avem mulți pași pe care trebuie să-i facem pentru a facilita accesul femeilor și de a putea vorbi de cât mai multe femei care efectiv au o carieră. Eu sunt convinsă că toate ne dorim o carieră, fiecare depunem mult efort și multă pasiune, studiem mult și petrecem foarte mult timp în domeniul în care activăm pentru a putea avea o carieră care să răsplătească munca depusă. Sunt multe obstacole și cred că printr-un efort comun, printr-o colaborare transpartinică, printr-o activitate foarte bună cu societatea civilă și o susținere a presei, putem face mulți pași înainte pentru a putea ajuta cât mai multe femei și cât mai multe tinere să aibă o carieră", a afirmat Viorica Dăncilă.

Potrivit acesteia, încă există "un plafon de sticlă" care împiedică femeile să aibă acces într-o serie de domenii, între care știința și cercetarea.

"Susțin cât mai multe femei în domeniul politic. (...) Trebuie să avem exemplul celor care au reușit, să vedem unde au întâmpinat greutăți, să învățăm din greșeli, să încercăm să le eliminăm și să facem, doamnelor, un pas înainte", a transmis Viorica Dăncilă, președinte al Organizației de Femei a PSD.

Un "feminist convins" s-a declarat Cosmin Boiangiu, adjunct la Reprezentanța permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.

"Sunt recunoscător că pot să mă aflu în mijlocul unor doamne puternice, de valoare. Sunt un feminist convins și un feminist activ. Este încă foarte mult de făcut, atât în România, în Uniunea Europeană, cât și în lume. Am foarte mândru să constat că România este pe primul loc în UE în ceea ce privește ecartul dintre salariile bărbaților și cele ale femeilor la nivelul funcțiilor de conducere. Nu stăm rău nici la media pentru plata egală în muncă, este foarte bine, este un lucru pe care trebuie să-l consolidăm. În același timp, sunt și lucruri la care trebuie să facem mult mai mult, le știm cu toții, este vorba de violența în familie, violența domestică, unde sunt încă multe probleme, accesul liber la educație", a arătat diplomatul.

El a adăugat că implicarea femeilor în politică este foarte importantă. "Femeia în politică este o forță și aici pot să generalizez, cred că femeile au un instinct mai puternic decât bărbații în a acționa cu responsabilitate, adesea cu altruism. În această lume în care progresele tehnologice și globalizarea aduc oportunități fără precedent, trebuie să ne asigurăm că toți, în mod egal, au acces la aceste oportunități. (...) Doar 50% dintre femeile de vârstă activă sunt reprezentate pe piața forței de muncă la nivel global și o majoritate covârșitoare prestează ocupații remunerate modest. Femeile și fetele trebuie încurajate să-și schimbe percepția rolului lor, atât în sfera vieții publice, cât și în familie, fără a se confrunta cu stereotipuri sau violență. Politicile pentru egalitatea de gen sunt priorități pe agenda oricăror instituții europene. Credem cu tărie că UE și fiecare stat membru trebuie să investească în capitalul uman, într-o strategie inclusivă specifică pentru promovarea egalității de gen", a menționat Boiangiu.

Scriitoarea și jurnalista Angela Baciu, membră a Uniunii Scriitorilor Iași, și-a lansat la Bruxelles volumul "Patru zile cu Nora", apărută în România la Editura Charmides. "Nu este vorba de nora 'aceea'. Personajul principal al acestei cărți este marea noastră scriitoare, poetă, prozatoare, traducătoare, Nora Iuga. Am avut șansa să mă aflu în preajma domniei sale. În această carte este, de fapt, un jurnal despre toate fețele Norei — Nora fetiță, adolescentă, elevă la Ursuline, relația ei cu Regele Mihai. Nora care iubește atât de mult echipa Rapid, Nora care a fost eleva lui Tudor Vianu și a lui George Călinescu. Ideea principală a cărții este prietenia literară. (...) Respectul pentru valoare, pentru care muncim atât de mult, poate încă o dată să fie dus în lume. Îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii", a declarat scriitoarea, care derulează periodic și proiecte umanitare.

Un alt volum — "Carnaval fără mască" — a fost prezentat de autoarea Ana Caia.

"Această carte are ca protagonistă o femeie, destinul ei, cu tot zbuciumul și frământările sale sufletești și derularea lor în timp, traversând două secole, șansă foarte rară, și două orânduiri sociale. În cuprinsul ei evoc copilăria, satul tradițional în lumea apusă, cu toate obiceiurile ei, care unele s-au uitat de mult, apoi prezentul foarte agitat și stresant, inclusiv perioada post-decembristă cu haosul și tot ce-a urmat, nefiind pregătiți pentru această democrație. Dar condiția femeii am parcurs-o și în epoca cealaltă — comunistă — când femeia era discriminată. (...) Niciodată, chiar și astăzi, femeia nu este apreciată și cotată la valoarea ei deplină", a spus Ana Caia, despre volumul care a fost lansat la cel mai recent Târg de Carte Gaudeamus din București.

Scriitoarea Carmen Zamfirescu a prezentat, la rândul său, cartea-proiect "Povești de viață a 100 de doamne din istoria României".

Maria Grapini a anunțat că va continua să organizeze evenimente de promovare a imaginii României. "Totdeauna, mi-am propus să nu treacă vreun an fără evenimente de promovare a României prin conferințe, dar și expoziții, pentru că este mult mai relevant atunci când avem și imagini. Îmi propun, în colaborare cu Reprezentanța permanentă, să facem o expoziție și un show legat de creativitate. Sperăm să aibă loc în cea de-a doua parte a anului. Pe de altă parte, mi-am propus ca în fiecare an să acord o plachetă 'Femeia și cariera' — Maria Grapini și, de aceea, în acest an am adus trei scriitoare din județe diferite, care și-au prezentat ultimele lor volume. Placheta va fi acordată în fiecare an unei femei care și-a realizat o carieră într-un anumit domeniu. Am început cu domeniul literar, iar placheta merge la Angela Baciu", a detaliat europarlamentarul.

Și ARTHIS va avea un program foarte bogat pe tot parcursul lunii martie. "Cum să nu fim alături de femei astăzi, când sărbătorim femeia printr-un program mult mai vast, timp de o lună, prin activități, conferințe, dezbateri, vizite, tot ceea ce ține de femeie în splendoarea, creativitatea, imaginația, inteligența și talentul feminin", a arătat Carmen Hopârtean, coordonator ARTHIS și coorganizator al evenimentului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-2,26
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău