Ziarul Național | „Dodon ori MOARE, ori achită facturile lui Putin”
-
02 Noiembrie 2016 09:36
Revista presei din 2 noiembrie 2016
„Dodon ori MOARE, ori achită facturile lui Putin” - titrează Ziarul Național. Analistul politic Petru Bogatu consideră că, în cazul în care Igor Dodon va deveni președintele R. Moldova, atunci țara noastră va fi lăsată din brațe de Occident, rămânând fără finanțare externă și absolut neajutorată în fața marilor provocări ale momentului. „Ceea ce este chiar mai grav însă - va intra într-un conflict periculos cu Ucraina, care va căuta să-și ia măsuri de precauție împotriva unui regim prorus la Chișinău”, scrie Petru Bogatu. „Actualul candidat PSRM la președinție a acceptat să fie plătit direct de Moscova, devenind dependent de fosta metropolă... ceea ce în actualul context geopolitic ar fi un dezastru. Un scenariu macabru cu repercusiuni tragice”, conchide Petru Bogatu.
Luați batista de pe țambalul integrării europene! - este titlul editorialului semnat de Nicolae Negru în Ziarul Național. Ascensiunea lui Dodon nu e doar de natură simbolică. Această schimbare va fi privită de Occident și prin prisma securității și stabilității regionale, care va avea de suferit cu un președinte-marionetă al Rusiei agresive, atenționează autorul. Potrivit lui Nicolae Negru, Maia Sandu va trebui să-și regândească strategia electorală, căci limitele mobilizării votanților doar prin mesaje antioligarhice au fost atinse deja. Trebuie înlăturată „batista” de pe țambalul integrării europene, e nevoie de mesaje geopolitice bine elaborate, argumentate, care să convingă electoratul dezamăgit că nu cursul european, nu reformele, ci lipsa acestora este cauza dispariției miliardului”, scrie Nicolae Negru.
”Moldovenii și-au ștampilat înfrângerea, comentează Evenimentul Zilei rezultatele alegerilor de duminică. Victoria lui Dodon, arată că moldovenii sunt încă foarte departe de lumea civilizată. Pentru că moldovenii nu au votat pentru Dodon, ci pentru Rusia. Prin urmare, nici trecutul corupt al candidatului Igor Dodon, nici trecutul istoric al ocupației sovietice, nici faptul că „președintele Dodon” nu va putea îndeplini niciuna din promisiunile sale, și nici realitățile actuale geopolitice regionale, nu pot înfrânge dorința moldovenilor de a fi robii Rusiei”, scrie EVZ.
Și Jurnal de Chișinău titrează că Dodon provoacă un scandal diplomatic între Chișinău și Kiev. „Politicienii care promit integrarea Republicii Moldova în structurile Federației Ruse trebuie să conștientizeze faptul că între R. Moldova și Rusia există un stat mare, pe nume Ucraina, care se află în acest moment în stare de război cu Federația Rusă, care nu va permite să vă integrați în structurile promise”, a declarat membrul grupului de prietenie Republica Moldova-Ucraina, deputatul ucrainean Viktor Romaniuk, citat de Jurnal de Chișinău.
Dodon a pus Ucraina pe jar, atenționează și Adevărul, care reține că Guvernul de la Kiev l-a chemat ieri pe ambasadorul ucrainean din Republica Moldova, Ivan Hnatișin, ca o consecință a faptului că Igor Dodon a declarat recent că regiunea ucraineană Crimeea aparține Rusiei.
Candidatul socialist la fotoliul de președinte a reușit performanța de-a stârni scandaluri internaționale chiar din campania electorală, atenționează scriitorul Alexandru Vakulovski, într-un editorial pe Deschide.md. ”Dodon bagă Moldova în beznă și în conflicte fără să fie președinte. Ce ar face acest inconștient dacă ajunge să conducă țara?”- se întreabă autorul.