Ziaristul și eseistul Petru Bogatu a fost petrecut pe ultimul drum

  • 24 Martie 2020 14:17
Ziaristul și eseistul Petru Bogatu a fost petrecut pe ultimul drum

Ziaristul, eseistul și scriitorul Petru Bogatu, analist politic, editorialist, profesor la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova, a fost petrecut marți, 24 martie, pe ultimul drum, informează MOLDPRES.

Publicistul s-a stins din viață duminică, 22 martie, în urma unei boli incurabile, la vârsta de 69 de ani.

Petru Bogatu s-a născut la 12 iulie 1951 în satul Sucleia, raionul Slobozia. A absolvit Institutul Pedagogic din Bălți (actualmente - Universitatea Pedagogică de Stat ”Alecu Russo) și Școala de înalte studii politice din  Rostov pe Don, Rusia.

A fost unul din fondatorii Frontului Popular din Moldova și vicepreședinte al FPM (1990-1992). Din 1994 până în 2002 a condus publicația "Țara”. Ulterior, a fost colaborator la cotidianul "Ziua" din București, editorialist și redactor-șef al cotidianului național  ”Flux” (2004-2006). Din 2000 a fost profesor la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării  a Universității de Stat din Moldova, autor de articole, eseuri și studii în materie de jurnalism și teoria comunicării.

Din 2006 până în septembrie 2013 a fost editorialist la  ”Jurnal de Chișinău, iar din 2009 și la Radio  ”Vocea Basarabiei”. A semnat analize politice pentru site-ul Agenției americane  ”Stratfor". Din anul 2016, a fost autor și realizator al emisiunii „Cronica lui Bogatu” de la canalul TV Prime. Este autorul a patru cărți, inclusiv un roman polițist, un volum de proză și publicistică, un manual de jurnalism pentru școala superioară. Romanul său ”Funia împletită în trei” a fost transmis integral de Compania ”Teleradio-Moldova” în anul 2013.

Din 1995 până în 2000 a fost desemnat cel mai popular jurnalist din Republica Moldova. Potrivit ghidului „50+1 jurnaliști”, editorialele lui Petru Bogatu sunt considerate un model de referință în mass-media din Republica Moldova. În 2009, a fost distins cu ”Ordinul Republicii” și în 2014 - cu ordinul "Meritul Cultural", în grad de Comandor al României.

Petru Bogatu a fost înmormântat la Cimitirul  ”Sfântul Lazăr” din Chișinău. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău