Zi de doliu naținal anunțată pentru sâmbătă în Italia

  • 17 August 2018 08:03
Zi de doliu naținal anunțată pentru sâmbătă în Italia

În Italia va fi sâmbătă zi de doliu național, în cursul dimineții fiind organizată o ceremonie funerară solemnă la centrul de expoziție Fiera de Genova, în memoria victimelor tragediei care s-a produs marți pe autostrada A10, în apropiere de orașul Genova, relatează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES., în cursul dimineții fiind organizată o ceremonie funerară solemnă la centrul de expoziție Fiera de Genova, în memoria victimelor tragediei care s-a produs marți pe autostrada A10, în apropiere de orașul Genova, relatează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Șeful guvernului italian Giuseppe Conte a anunțat joi dimineață că bilanțul provizoriu este de 38 de morți și 15 răniți, dintre care cinci se află încă în stare gravă, în urma prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi al autostrăzii A10, în apropiere de Genova.

La fața locului, macarale și buldozere continuau joi să îndepărteze moloz, în condițiile în care între 10 și 20 de persoane sunt în continuare date dispărute. "În această noapte (miercuri spre joi) nu am avut noroc, nu am găsit pe nimeni", a declarat Emanuele Gissi, un reprezentant al pompierilor. "Căutăm în continuare sub dărâmături locuri în care pot să fie oameni, în viață sau nu", a mai spus el.

Miercuri seara, guvernul a decretat stare de urgență pe o perioadă de un an la Genova, ceea ce oferă un cadru normativ pentru gestionarea locului și a ajutorului destinat unui număr de peste 630 de persoane evacuate și ale căror locuințe, situate sub pod, sunt condamnate.

Podul Morandi, cunoscut și ca "Podul Brooklyn" al Genovei, trece peste un curs de apă, peste calea ferată și o serie de blocuri de locuințe și depozite, la o înălțime de circa 45 de metri, constituind o legătură-cheie între autostrada Milano-Genova și autostrada care leagă Genova de Franța. De regulă este intens circulat. Prăbușirea s-a produs cu puțin înainte de ora prânzului, pe timp de furtună, iar unii martori au afirmat că s-a fisurat după ce a fost lovit de fulger, informație ce nu a fost confirmată de șeful agenției italiene pentru protecția civilă, Angelo Borrelli.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
12,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău