Zelenski condamnă valul de atacuri rusești și transmite Moscovei că „nu va evita responsabilitatea” pentru „tacticile mizerabile”

  • 09 Martie 2023 19:45
Zelenski condamnă valul de atacuri rusești și transmite Moscovei că „nu va evita responsabilitatea” pentru „tacticile mizerabile”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat joi, 9 martie, noul val de atacuri rusești și a declarat că Moscova ‘nu va evita responsabilitatea’, denunțând totodată ‘tacticile mizerabile’ ale acesteia prin astfel de lovituri, transmit Reuters și AFP, citate de Agerpres.

„Inamicul a lansat 81 de rachete într-o nouă încercare de a-i intimida pe ucraineni, utilizându-și din nou tacticile mizerabile’, a afirmat președintele ucrainean pe Telegram. Atacurile au vizat Kievul și nouă regiuni din centrul, sudul și vestul țării, a adăugat el, specificând că apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 34 din cele 81 de rachete lansate de Moscova.

A fost vizată infrastructura critică și clădiri rezidențiale în atacul masiv cu rachete din noaptea de miercuri spre joi, a indicat Zelenski într-o declarație postată pe aplicația de mesagerie Telegram.

„Ocupanții nu pot decât să terorizeze civilii. Asta e tot ce pot face. Dar nu-i va ajuta. Ei nu vor evita responsabilitatea pentru tot ceea ce au făcut’, a declarat Zelenski.

Din octombrie trecut, după mai multe eșecuri militare, Rusia bombardează cu regularitate cu rachete și drone instalațiile energetice-cheie ale Ucrainei, aruncând milioane de oameni în întuneric și frig.

În decursul câtorva săptămâni aceste lovituri s-au redus la număr, dar joi, în zorii zilei, autoritățile ucrainene au semnalat explozii în zece regiuni, în est, în sud și vest, precum și la Kiev. Sirenele de alarmă aeriană a răsunat aproape întreagă noapte de miercuri spre joi de-a lungul Ucrainei, transmit media ucrainene.

Conform celui mai recent bilanț, în regiunea Lvov (Lviv, vest), cel puțin cinci persoane au fost ucise în urma unui atac cu ‘rachete’, a anunțat guvernatorul regional, Maksim Kozițki, care a lăsat să se înțeleagă că numărul victimelor ar putea să crească pe măsură ce salvatorii înlătură dărâmăturile. O rachetă a lovit o zonă rezidențială, provocând un incendiu, care a distrus trei imobile, trei mașini și mai multe anexe, conform Unian.

Guvernatorul regiunii Dnipro (centru-est) a declarat că un bărbat de 34 de ani a fost ucis, iar o femeie de 28 de ani și un tânăr de 19 ani au fost răniți.

Primarul din Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, Igor Terehov, a anunțat că întreg orașul a rămas fără electricitate, apă și agent termic.

La Herson, în sud, trei persoane au fost ucise într-un bombardament rusesc, a indicat șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Andrii Iermak, într-o postare pe Telegram. ‘Teroriștii ruși au bombardat din nou Hersonul în această dimineață, lovind în special o stație de transport în comun’, a indicat Iermak, adăugând că ‘trei persoane au fost ucise’, potrivit AFP.

Centrala nucleară Zaporojie (sudul Ucrainei), ocupată de trupele ruse din martie 2022, a fost deconectată joi de la rețeaua electrică ucraineană în urma unei lovituri rusești, a declarat operatorul ucrainean Energoatom.

‘Atacurile cu rachete’ rusești au avariat ultima linie ce o conecta la rețeaua electrică ucraineană, fiind pornite generatoarele diesel de urgență pentru a asigura o alimentare minimă cu energie electrică a uzinei.

Însă operatorul a avertizat asupra riscului de producere a unui accident nuclear în cazul în care alimentarea externă a centralei nu va fi restabilită.

Armata ucraineană a indicat că a reușit să doboare ’34 de rachete’ din 81, precum și patru din cele opt drone explozive Shahed de fabricație iraniană lansate de forțele ruse în cursul nopții trecute.

Rachetele lansate de Rusia asupra regiunii Odesa au lovit în apropierea unor obiective de infrastructură energetică și clădiri rezidențiale, făcând cel puțin doi răniți, conform autorităților regionale. În orașul Odesa, electricitatea a fost întreruptă ‘ca măsură de precauție’ , a indicat purtătorul de cuvânt al administrației regionale, Serghii Bratciuk.

Atacul masiv cu rachete al Rusiei de joi intervine la o zi după reuniunea celor 27 miniștri ai apărării din UE la Stockholm cu omologul lor ucrainean Oleksii Reznikov, la care a fost discutat un plan de livrare de obuze și muniții Kievului, a căror valoare este estimată la 2 miliarde de euro, conform AFP.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:1,54 m/s
Sat
7
Sun
7
Mon
6
Tue
4
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău