Zeci de întreprinderi de stat vor avea alt fondator

  • 13 Iulie 2018 16:39
Zeci de întreprinderi de stat vor avea alt fondator

Un număr de 192 de întreprinderi de stat și 71 de societăți pe acțiuni, în care statul deține cotă, ale căror fondatori sau deținători de acțiuni sunt ministerele și alte autorități administrative centrale din subordinea Guvernului, urmează să fie transmise către Agenția Proprietății Publice.

Aceasta, în baza Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, adoptată la 23 noiembrie 2017, transmite IPN. Perioada de transmitere este de 6 luni din momentul adoptării Legii, precum și a deciziei Guvernului privind implementarea acesteia, aprobată la finele anului trecut.

Legea nominalizată stipulează că funcția de fondator sau deținător de cotă de acțiuni în numele Guvernului este exercitată de Agenția Proprietății Publice care, în contextul reformei Guvernului, a devenit o autoritate subordonată direct Executivului și nu ca mai înainte, unui minister.

Printre cele 203 entități ce vor fi transmise sunt companii cunoscute precum ar fi  ÎS „Combinatul de vinuri de calitate Mileștii Mici”, Întreprinderea agricolă de Stat „Serele Moldovei”, stațiuni tehnologice, combinate de instruire și producție, teatre și săli de concerte. Iar printre SA în care statul deține cotă sunt cunoscutele „Moldtelecom”, „Frazeluța”, „Moldexpo”, „Tracom”, „Drumuri”, „Alimentramaș” și altele.

Peste 40 din ÎS și SA din cele 203 se află în procedură de insolvabilitate.  

Transmiterea ÎS și SA către Agenția Proprietății Publice va implica cheltuieli financiare aferente înregistrării modificărilor în Registrul persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali, ținut de Agenția Servicii Publice.

Totodată, statul urmează să se determine ce face în continuare cu aceste ÎS și SA. Precum au menționat în repetate partenerii de dezvoltare ai Moldovei, statul are prea multe întreprinderi în proprietatea sa. Iar experiența acumulată nu doar în Republica Moldova, dar și în alte țări, demonstrează că statul nu se înscrie printre cei mai buni proprietari. Astfel că s-ar putea ca lista companiilor propuse pentru privatizeze să fie completată esențial.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
6,07
Burniță de intensitate joasă
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău