Zeci de gospodării din nordul țării au fost afectate de ploile din ultimele zile
-
21 Mai 2019 09:51
În urma precipitațiilor abundente care au avut loc în ultimele zile, au inundat zeci de gospodării, subsolurile mai multor instituții și au înnămolit fântâni, comunică MOLDPRES.
Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/, Liliana Pușcașu, a specificat că pe parcursul ultimelor 24 de ore pompierii au fost solicitați în cel puțin 20 de situații pentru evacuarea apelor, care s-au scurs în grădinile, beciurile și subsolurile gospodăriilor din țară.
Cele mai multe solicitări au fost înregistrate în raionul Râșcani, unde salvatorii au pompat apa din opt gospodării particulare. Tot pompierii au intervenit pentru a evacua apa care a pătruns în subsolul grădiniței din localitatea Zăicani, raionul Râșcani, iar în localitatea Rublenița, Soroca, angajații IGSU au curățat nămolul din opt fântâni din sat.
De intervenția salvatorilor a fost nevoie și în localități din raioanele Ocnița, Sângerei, Drochia, Edineț, Călărași, Rezina și Ungheni. În urma precipitațiilor înregistrate, au fost afectate sute de hectare de culturi agricole. În prezent comisiile pentru situații excepționale lucrează în teren pentru estimarea prejudiciilor înregistrate.
Sursa:MOLDPRES