Zece ani de închisoare pentru exploatarea prin muncă a cinci moldoveni în Rusia

  • 12 Iunie 2018 10:18
Zece ani de închisoare pentru exploatarea prin muncă a cinci moldoveni în Rusia

Un locuitor al raionului Anenii Noi a fost condamnat la zece ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru trafic de ființe umane cu scop de exploatare prin muncă.

Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se spune că în 2013 inculpatul a recrutat cinci locuitori ai satelor Calfa și Roșcana, Anenii Noi, le-a promis locuri de muncă bine plătite, în construcții, în Federația Rusă. După ce le-a transmis bani de drum și le-a explicat cum să ajungă la destinație, victimele au fost adăpostite într-un spital de psihiatrie din Moscova, unde urmau să efectueze lucrări de reparație.

Moldovenii au muncit fără a fi plătiți timp de aproape cinci luni, până au înțeles că au fost înșelați. Reveniți acasă, aceștia s-au plâns la Procuratură. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar în vara anului trecut inculpatul a fost reținut și deferit justiției.

Sentința primei instanțe este cu drept de atac la Curtea de Apel.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
30,96
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:4,17 m/s
Thu
27
Fri
25
Sat
19
Sun
18
Mon
22
Arhivă Radio Chișinău